Theodora

Vă mai amintiți Crăciunul?

2011-12-24T16:16:00.001+02:00

Eu da. Eram la țară cu sania ruginită pe care o ungeam cu slănină de porc să își dea drumul pe pantă. Și veneam înghețată și roșie ca pătlăgeaua și mă băgam la gura sobii unde încălzea mamae sarmalele gustoase și fierbea țuica tare cu piper.
Și masa era încărcată de brânză bună, ceapă, cârnăciori uscați, slaninuță cu boia, caltaboș, mălai copt în țăst, sărmăluțe babane (nu fițoșenii pișpindoace cum sunt acum pe la restaurante), piftii, apoi o ciorbiță ”bună la burtă” de porc. Și seara se încheia cu voie bună, vin fiert sau țuică fiartă (după preferințe), cozonac proaspăt și prăjitură Foi Lica. Venea nașu' și încingeam o sârbă de-alu' Mâțu Stoian și nu ne interesa de politică, de criză, alegeri, hoți și altele. Stăteam apoi a doua zi în pijamale fără să ne pese dacă aveam musafiri.
Era fără griji, fără criză, E-uri, coloranți cancerigeni și TVA24%.
Aveam bradul natural, cu crengi rare, împodobit cu instalație ieftină pe care o schimbam an de an, câteva globuri și bomboane de pom. Vai cât îmi plăceau. Dar cel mai șmecher era sa mănânci bomboana și să lași ambalujul agățat la vrăjeală.
În clipele mele de lene deplină, când stau cu ochii în tavan, mă gândesc la viitor. Eu voi avea ce să le povestesc copiilor mei. Dar copiii mei vor avea ce să le povestească odraslelor lor?

12 semne că eşti îndrăgostit:)

2011-11-08T21:12:00.000+02:00

1. În primul rând citeşti postarea.
2. (Meteahnă veche şi clasică) Ai ~~molii~~ fluturi în aparatul digestiv.
3. Când eşti cu el/ea, zâmbeşti încontinuu fără să te doară fălcile.
4. Eşti paralel/ă cu societatea, trăieşti în universul tău în care se află doar el/ea.
6. Stai pe mess 25 de ore din 24 holbându-te la pătrăţelul de pe ecran, doar s-o nimeri on-line.
7. Vrei să îl/o suni, dar ţi-e teamă să nu cazi în disperare/obsesie/ridicol.
8. Te gândeşti la el/ea în timp ce citeşti.
9. Tresari dacă auzi numele lui/ei chiar daca nu e vorba despre respectiva persoană.
10. Asculţi melodia care îţi aduce aminte de omuleţul care te face să citeşti chestia asta care ţi s-ar părea plictisitoare dacă nu ai fi îndrăgostit.
11. Ai nişte întrebări în cap care stresează mai tare ca lucrarea de la mate : "Da' ce face acum? Se gândeşte la mine? Îl/o sun? Îi dau sms? Şi dacă mă crede disperat/ă? Mai bine nu. Sau...nu...Îl întreb ce face. Ba nu." şi tot felul de bla bla bla-uri de genu'.
12. Eşti neatent/ă. Dovada e că nu ai observat că sunt doar 11 semne.

Completaţi voi al 12-lea.

Tomată

2011-09-02T11:19:00.001+03:00

~~A fost odată ca niciodată..~~ Este acum şi nu va mai fi niciodată un băieţel mediu de statură şi cam bondoc, palid şi timid care se numea Tomată. Bine, mama lui nu era nebună după bulion ca să-i pună numele Tomată. Îl chema altfel, dar toţi îi spuneau aşa. Băiatul, care va dăinui în această poveste banală şi fără sens, a cunoscut prima dată lumea în 1991, octombrie, 2. Nu a fost, nu este şi nu v-a fi un om important cum e parlamentaru' X sau pseudo-vedeta Y, să vuiască tot Cancanu' despre el (şi nici că ar avea pretenţii), dar este un băiat deosebit, cu o inimă de cal. De ce comparaţia asta? Inima lui Tomată este direct proporţională cu mărimea "tic-tac"-ului de cal şi iubeşte animalele de când s-a născut, poate chiar dinainte. Poate de aia este acum la Medicină Veterinară, poate de aia lua toţi puii golaşi ai lu' mamaie şi îi mursuca până se deocheau şi sfârşeau în ghearele uliului. Poate de aia a îmblânzit un iepure sălbatic, poate de aia a botezat un altul cu numele de Azor. Probabil, nu se ştie, legile divine nu sunt pentru pământeni, avea un har. Tomată vroia binele tuturor şi de asta uneori cădea în extrema cealaltă. El avea câteva fobii ciudate. Curentul electric şi calea ferată. Tomată, încă de când era o gogonea, a băgat foarfeca în priză şi a creat un scurt de toată frumuseţea. De atunci nu mai atinge priza decât dacă viaţa altora depinde de asta. Iar calea ferată... nu ştie nimeni de ce. Ar prefera să ocolească kilometrii decât să treacă peste şinele de oţel, chiar dacă s-ar anunţa o grevă a CFR şi nici un tren nu ar circula. Revenind la povestea asta pe care sunt norocoasă dacă aţi ajuns să o citiţi până aici, Tomată iubea rocku. Pentru el şi-a călcat pe timiditate şi a sunat la Rock Fm ( de 6 ori consecutiv) pentru un album al trupei favorite. Deşi îl avea deja piratat :). Tomată va ajunge doctor. Prevăd, sunt sigură, simt asta în urină.
De ce am scris povestea asta plictisitoare? Pentru a-l încuraja pe Tomată, pentru a-i arăta că este mai important pentru univers, pentru animalele cărora le va salva viaţa, decât este Inna, Antonia sau Morenna. Pentru că are locul lui în ventricului drept, pentru că există, pentru că se va găsi cineva din aceste 6 miliarde de oameni să îl iubească aşa timid, mic şi sufletist cum este. Pentru că este al nostru şi va rămâne roşia noastră coaptă. Pentru că noi îl iubim, eu îl iubesc şi îl voi iubi. Pentru că este Tomată şi altul nu va mai fi.

Poezie`ntru sfarsit

2011-05-17T21:55:00.001+03:00

Şi-a venit cu-acei paşi repezi
Finalul care ne pândea
Privim acum cu ochii limpezi
Ceea ce noi, am construit cândva.

Precum un tren ce-şi lasă calatorii într-o gară
Şi ca un altul ce vine şi-i ia
Aşa ne despărţim cu toţii într-o seară
Şi poate totuşi ne vom revedea.

Şi mă gândesc acuma la Sinaia
La internatul ce ne adăpostea
La frigul ce ne pătrundea,
Dar doar distracţia conta.

Sau la cabana de la Rusu.
La pârtia ce ne primea.
Târziu, in noaptea călduroasă,
Avea somn oare cineva??

Şi Sighişoara cea năbădăioasă..
Sau ziua când mi-am spulberat mandatu'.
Când eu ţipam destul de furioasă
De tremura, poate şi patu'.

Lăsând excursiile-n amintiri
Şi aducând vorba de ore..
"Pricepeţi prescurtarea?" - va previn:
"Să nu mai îmi creaţi probleme!!"

"Ştergeţi, ştergeţi, nu e bine!!"
Fizica nu e uşoară.
"Linişte acolo-n spate!"
Sau vi la mate şi la vară.

HTML-ul mi se pare,
Ceva abstract şi nefiresc
Din el dădurăm şi lucrare
Fără sa copiem, bineînţeles!

“Hai învăţaţi la ce-aveţi după”

Româna e destul de grea

Deşi „V-am spus în clasa a5a”

A reţinut careva?

„Tăntălăi, aţi învăţat?”

Serva patrona, sau ceva?

Ba chiar lucrare am şi dat.

(N-o aruncaţi cumva... pe undeva?)

Şi Iza, ţi s-a mai rupt vreo unghe?
Căci mie nu mi se mai face rău.
Daianei îi stă bine păru.

Hei, Dana şi ce mai face filmul tău?

Cine mai pleacă acum cu mătuşica?

În miezul unei săptămâni

La cine da 2 Zambilica

Peste doar câteva luni?

Crişul Alb e Crişul Negru -

(Eu aşa am scris la teză)

Oricum, cert este un lucru:

Crişu’ nostru vrea viteză!

Pară, roackerul, sau Manu,

I-a murit frizerul, ştim.

Chiar şi cu păru cat lanu’

Tot la fel noi îl iubim.

Cine poate azi să uite

Cuplul cel controversat

Când un Alex şi o Alex

Abia acum s-au combinat.

Premiul Nobel pentru mate,

(El nu există) - eu l-aş da

Pentru că-n tezele cele stresante,

Andreea mea, mereu mă ajuta.

Mădălina, Mădălina,

Îi mai zic eu şi blondina.

Stă în bancă şi vorbeşte,

Pe Sîrba o cicăleşte.

Aici pe foaie îmi tastez textul

Şi despre toţi aş vrea ca să vorbesc,

Dar nu sunt eu chiar în măsură,

Luceafărul să-l depăşesc.

Şi-acum vă spun „La revedere”

Talentul mult m-a chinuit

Într-un final de poezie,

Eu am speranţa c-aţi zâmbit

Dedicat clasei şi profesorilor ce mi-au fost alături 8 ani, cărora le pot spune cu sinceritate „familia mea”.

Touch the rainbow! Serious!

2011-04-03T19:19:00.002+03:00

Invazie

2011-03-14T10:32:00.000+02:00

1. De lene
2. De RObotzi

1.Pai da...În ultimul timp m-a plesnit o lene de nu mergea nimic să o înlătur.. Şi apoi...Cui nu-i place să stea tolănit în pat întrebându-se dacă scrie azi pe blog sau nu.
2. RObotzii. Au invadat netu', oraşu, şcoala, mintea şi chiar căminu lu sor'mea. Sunt buni. Daca nu aţi auzit (ceea ce mi se pare cu siguranţă un lucru abstract), serialul este povestea primilor roboţi (de talie mică) fabricaţi în România, care după o scurtă perioadă de glorie, sunt înlocuiţi de primii roboţi de talie mare, iar MO (primul, cu burta – ruginit pentru ca bea) şi F.O.C.A (fabricat original cu aluminiu) sunt “uitaţi” într-un depozit al INR (Institutul National de Robotica), de a cărui bună funcţionare ei trebuie să se asigure. Pe mine şi pe întregul oraş ne-a "dominat" precum Intrusul din epsodul..care episod era bă?

Azi!<:-p

2011-02-18T10:17:00.000+02:00

Acu' cinşpe ani pe vremea asta am văzut eu prima dată lumea. Ce să zic.. prin 1996 mi se părea frumoasă. Adică ce putea fi mai drăguţ pe lume la vârsta mea decât sânul mamei plin cu lapte şi privirile agere ale rudelor până la ramura a 6a care veniseră să mă vadă. Ce e mai minunat decât să auzi: "Seamănă cu ta-su!" , "Nu, nu!! Bunică-su gol. Uite-te tu bine la ochi!!" (şi nici nu-i deschisesem), dar unu mă, unul nu zicea că semăn cu mama... Acu e altă viaţă.. Nimeni nu mai spune "Hai la culcărică.." acum toţi zic " Mai trezeşte-te şi tu că-i prânzul!!",iar atunci când spunei o perlă lumea râdea, acum dacă o faci din nou te crede analfabet\prost\corigent.
Mai pe scurt: Altă Mărie, aceiaşi pălărie!
V-am pupat:X

Mi-am adus aminte că am blog

2011-01-18T22:45:00.000+02:00

Dintr-o nesimţire absolută, am uitat că am blog şi deci am uitat să citesc, să scriu, sau orice altceva ce a depins de el. Mi-am lăsat creierul să se împută săracu', a intrat într-un stadiu de degradare şi astfel, a început să piardă din date. Mă, spre ghinionu' meu, nu mai am idei şi inspiraţie, aşa că mă bag pe o leapşă dată de Petra că altceva n-am de făcut. Cică 3 amintiri, plăcute, neplăcute, nu contează, la grămada ca pe Coleus, amintiri să fie:
1. Excursia de la Sighişoara. Sau seara în care mi s-a nenorocit mandatu'. Sincer nu ştiu exact ce am făcut.. cred că nu eram în cameră la INŞPECŢIA dirigintelui, deşi, susţineam cu tărie, spre obrăznicia mea, că am fost acolo, da' nici eu nu ştiu dacă am fost sau nu.:)) Mi-am ridicat decibelii timbrului meu vocal (şi aşa destul de piţigăiat - la nervi), deci vocea mea a devenit enervantă rău, mai ales atunci când corzile mele repetau încontinuu "DA' AM FOST ÎN CAMERĂĂĂĂ!!!!".
2. Prima "dragoste". Se întampla în grupa mare. Adică, având în vedere că am făcut de două ori grupa pregătitoare, bănuiesc că o pot trece la grupa mijlocie. În fine, îl chema Liviu. Era moartea boracelor:>. Aproape ne certam între noi, care să stea cu el în bancă. Eram lulea. 8-> Acum nu mai ştiu nimic de existenţa lui:)).
3. Când am înregistrat prima dată o melodie într-un studio. Eram într-a 4a şi aveam nişte emoţii de făceam în pempărs. Era o colindă. De atunci m-am obişnuit, de câte ori am înregistrat, doar că am rămas totuşi cu o fobie faţă de microfonul ăla mare cu o sită în faţa lui (care n-am habar ce rol are) şi căştile alea imense.
Atât despre amintiri, restu'.. când îmi aduc aminte de blog:)).
A, da, leapşa! Merge la cine vrea, dar aş vrea totuşi să citesc amintirile chinuitoare ale Sunetului, ale lui Ionuţ şi.. de ce nu, Luli.

Am fost la 'Neaţa!

2010-12-23T08:32:00.000+02:00

Revin cu detalii după ce mă trezesc din oboseală. Acum sunt somnambulă.

Va incepe

2010-12-13T09:57:00.000+02:00

SEZONUL COLINDELOOOOR!!! Şi perioada în care voi scrie mai mult:)). Deocamdată nu am ştiri importante... Nicolas Cage a filmat pe la Tg-Jiu, s-a bâţâit într-un club de pe la noi şi pe urma şi-a luat tălpăşiţa. Aştept să treacă şi ultima teză ( marţi la geografie).. Mi-am luat chitara la şcoală.. Eu şi încă 2 ameţiţi. Le-am dat maxim la profesori!!:>:> Şi mi-am făcut şi fani pe ~~boracii~~ copilaşii de la clasele mai mici. În rest, toate bune. Voi ce mai faceţi?

Bârfa şi bârfitoarele (fabulă)

2010-11-16T01:16:00.003+02:00

Un vulpoi şi-o coţofană

Un ied mic şi cu un ţap

Mai era şi-o păsărică

Şi toţi 5 stăteau la sfat.

Şi din 5, vorbeau doar 3,

2 se separau timizi,

Vulpoiul şi coţofana

Se-ascundeau iubiţi prin tinzi.

Păsărica-i gură spartă

Şi dă bomba la hiene

Cum că vulpea cea bătrână

Se cam dă la coţofene.

Hiena cum e hienă,

Gura nu şi-o poate ţine

Şi anunţă toată jungla

De-acea mare ciudăţenie.

Şi-auzi vulpoiu-ndată

Şi vizibil enervat

La săraca păsărică

Mi s-a pus pe-ameninţat.

Păsărica speriată

Se scuza mereu, mereu

Până se-ndură vulpoiul

Şi-o iertă ... un pic cam greu.

Ce te faci cu ha hienă

Că se puse pe jigniri

Şi din „fată disperată”

N-o scoteai nici în delir.

Însă nu ştiu ce tot zice

Cum că nu e trădătoare

Şi că ea zise-nainte

De marea AVERTIZARE!

Când micuţa gură spartă

Ciripise deja tot

Şi-a adus niţel aminte:

NU E UN LUCRU NETOT!!

E un pic cam mare, totuşi,

Ca să zică la hiene,

Dar naiva păsărică

Nu se mai putea abţine.

Şi deznodământu-i clar:
Cu iedu n-a mai vorbit,

Hiena a speriat-o,

Vulpoiul-a ameninţat-o,

Şi-a rămas cu ochii-n soare

Fără prieteni de onoare!

MORALA: Dă-o-n mă-sa de bârfă!

Noiembrie? Neah!

2010-11-15T09:43:00.000+02:00

Calendaristic e ultima lună a toamnei. Ar trebui să purtăm deja cizme şi geci de fâş. Aşa ar fi normal. Da' mai e ceva normal în secolu' ăsta? Ma duc la şcoală în tricou şi opincuţe, cum nu mergeam nici în luna lu' Mai. Deşi, analizând meteorologic, dimineaţa e răcoare, da' până să te dezmeticeşti, la prânz poate capeţi şi un bronz inofensiv, aşa, ca de noiembrie:)). Cel puţin la olteni e destul de cald. Acu' un an scriam despre un noiembrie ploios şi friguros , iar acum mă uit pe geam şi numai fruzele căzute îmi dovedesc existenţa toamnei. Mie una-mi place! Să fie tot aşa până pe 23 decembrie, după care brusc să ningă (deşi cu siguranţă aş răci şi aş tuşi ca TBC-iştii) ca să avem sărbători cu zăpadă, să o ţină tot într-o ninsoare până la revelion şi să te pomeni pe 2 ianuarie că vine iar căldura (iar aş răci, iar aş tuşi ca măgaru'). O vreme ca asta e imposibilă, dar nu cred că deranjează pe nimeni să viseze:)). Vedem cum stăm cu temperaturile luna următoare şi ţinem legătura să observăm dacă ne tuşim plămânii.

Adio, adică rămâi!

2010-11-07T00:10:00.001+02:00

Daca sufletul tau intelege
De la rock pan' la imnuri si rugi
Te salut, tineret in adidasi
Te salut, generatie-n blugi

Ieri a plecat. Şapte şi un sfert. Atunci se stinge Cenaclul, generaţia în blugi şi marea flacără care le reprezintă.

Ce spun se aude aiurea,
Mă-ntorc la silaba dintâi,
Prăval peste tine pădurea:
Adio, adică rămâi.

Îmi aduc aminte, că acum un an, pe 27 octombrie, am comentat versurile lui. Acum nu am cuvinte sa exprim doliul "muzicii tinere". Cuvintele sunt grele, sunt putine pentru a exprima durerea si tristetea suferita de popor. El ne-a înţeles ca oameni şi a fost mândru tot timpul că prin fiecare venă din corpul său curge sânge român. Ne-a lăsat pradă hienelor şi deznădejdei, consolându-ne doar cu veşnicele poezii de talia lui Eminescu.
Adio maestre, adio, adică rămâi!

Competenţa mea în Ştiinţe Juridice (Update)

2010-10-12T09:26:00.008+03:00

         Onorată înstanţă, permiteţi-mi să fac anumite precizări menite să vă fixeze părerea despre inculpatul Ion Lupulescu, în cadrul săvârşirii faptei de vătămare corporală, faptă prevăzută şi pedepsită la art. 181 din Codul Penal, la adresa domnului Vasile Popescu.
În primul rând, subliniez faptul că incidentul petrecut la data de 23 februarie 2010 a avut un singur martor, acesta fiind în stare avansată de ebrietate. Victima, Vasile Popescu, susţine că fractura membrului drept a fost rezultată din conflict. Există surse şi martori care argumentează faptul că leziunea a fost provocată într-un incident anterior nemenționat. Certificatul medico-legal ataşat la anexa dosarului, dovedeşte că leziunile au fost provocate în jurul datei de 20 ianuarie 2010, cu aproximativ o lună înaintea conflictului. Totodată, martorul Gheorghe Preda susţine că victima a fost bătută cu pumnii şi picioarele, însă certificatul medico-legal nu menţionează astfel de leziuni corporale.
         Pentru aceste considerente, solicit respingerea plângerii reclamantului, întrucât inculpatul nu se face vinovat de săvârșirea faptelor pentru care a fost acuzat.

      Acum, ideea e ca voi sa îmi spuneţi dacă am stofă de avocat ... După opinia voastră...Câştig cazul?

Update`u: Mai pe înțelesul non-vorbitorilor de limbă judecătorească: Tipu, Vasile Popescu cică ar fi fost bătut de Ion Lupulescu şi l-a dat în judecată. Şi ăsta, Ion, ştiindu-se nevinovat, a apelat la avocata de mine, care eu sunt cea mai bună. Problema e că Vasile vrea să-l cam lase în fundu gol şi să-i ceară, frate, nişte daune, că vezi Doamne, i-a rupt picioru drept. A ştiut el ce a ştiut de la ţaţa Floarea că dacă îl pune pe Gheorghe martor la proces - şi ăla un beţiv - reuşeşte ceva. Numa' că ţaţa a uitat să precizeze că există certificat medico-legal care ăla nu poate fi schimbat decât cu o "mică atenţie". Şi aici intervin eu, care dau toate detaliile, cum că beţivu' acela era cadavru în stare de ebrietate şi picioru' rupt - zic vecinii - l-a avut şi când s-a bătut cu altu, da' atunci nu l-a dat în judecată că era vina lu Vasile (şi acum tot a lui e, da are o râcă pe Ion). În fine, Gheorghe, mituit cu un kil de ţuică a zis că l-a bătut cu pumnii şi picioarele, da' tot doftorii ăia de la medicină legală au contestat. Şi, din nou mă chinuie talentul la avocatură, şi cu mare curaj eu cer repingerea plângerii. TA DAAA!

Mandat terminat

2010-09-30T09:15:00.000+03:00

Cine mi-a citit blogul de luni încoa' ştie de ce mi s-a terminat mandatul de şef al clasei. Postarea anterioară am şters-o din motive de siguranţă (există mici "ciripitori"). De ce nu mai sunt dictator? Pentru că am gura mare. Şi atât. Şi de acum am să îmi cenzurez postările. Din aproape în aproape ca propagarea căldurii în solide.

Şi iată că a început.

2010-09-13T11:51:00.001+03:00

Am pus punct după titlu:)). Se cuvenea sa scriu despre școală la începutul ei. Nu o sa scriu mult. Am rămas plăcut surprinsă că ne-au renovat ~~unii profesori~~ școala. Dirigu' mi-a înmânat orarul. Nasol. Ce ştii tu Sunetule? Tu mai ai o lună de vacanţă!! Noi să fim sănătoşi! Toate cele bune!

Cum să-ţi spargi propria casă

2010-08-29T21:08:00.000+03:00

Ai nevoie de:
Un cap în nori care să-şi uite cheile în casă
O yală automată care se închide când tragi uşa
Termopanul între-deschis la una din camere
Un băţ
O sfoară
Mai puţin de o oră până la întâlnire (opţional hoțul amator să fie demachiat).
Cum procedezi:
Ieși până în curte. Din reflex, apuci mobilul de pe masă. Te învârți precum cățelul în jurul cozii, dar nu știi de ce. Dai să intri în casă: ciu-ciu. Ușă încuiată. Te duci frumușel la geamul camerei (doar știi că l-ai lăsat într-un fel între-deschis - are el un mecanism dat naibi). Încerci să îți strecori mâna "subțirică" prin crăpătură. În zadar. Iei un soi de sfoară și încerci să o manevrezi cu măiestria ta de hoţ fără liceenţă. Nici o şansă, sfoara alunecă. Bodicăi după un băţ, după care încerci să clinteşti mânerul ?! care deschide geamul. Mnu, nu e o idee bună. mai e un sfert de oră şi trebuie să pleci. Îţi rozi unghiile gândindu-te la o scuză pentru vechiul tricou xxxxl care nici nu e al tău, combinat cu blugii uşor decoloraţi (mama ei de maşină de spălat). Nu mai există nici o speranţă pentru machiaj. Totul e sechestrat în casă. Totuşi, ţi-ai lăsat sandalele aruncate pe scară. Îţi împleteşti părul vizibil încâlcit şi tragi concluzia:
Ştia mama ce ştia când îţi lega cheia de gât!!!

Redd's s-a căsătorit!!!

2010-08-10T12:15:00.002+03:00

După ce şi-a găsit locul Reed's a cunoscut un alt tovarăş de joacă: Tuborg Tropical. Ar fi mai mare ruşinea să-l includem pe nenea Tropical la raionul de sucuri, întrucât are 5% volum alcool. Deci te ameţeşti bine. Însă, printr-o neruşinare a unui angajat, Redd's l-a văzut, l-a plăcut, ce rămâne de făcut? Tuborg vedea numai inimioare în faţa ochilor, în timp ce sucu' cu alcool se sfia timidă într-un colţ. În ciuda părerilor vărului său despre sticla rătăcită, gen "Bă tu eşti bere sau ce? Îţi cade cu tronc un experiment genetic? O corcitură între suc şi bere? Hai mă că mă faci de ruşine! Te expulzez! Şi-aşa eşti ediţie limitată! Revino-ţi în fire!!!" el continua să aibă fantezii cu cea care strica reputaţia alcoolului numindu-se bere. Tropicalul făcea spumă şi se aburea. Era dragoste la prima vedere. Simţea cum i se urcă alcoolul la cap. Bulele se agitau în el ca fluturii în stomac. Fără să se gândească, Tuborg a luat inelul cu care deschidea capacul şi l-a pus micuţei pe deget ~~care?~~. Dragostea lor era aşa puternică încât nici jignirile Skolului şi tachinările Ursusului nu-i puteau despărţi. S-au luat, şi sămânţa ~~de hamei?~~ dragostei lor a fost o micuţă iubăreaţă şi plină de umor care semăna cu mama la exterior şi avea gustul tatăului la interior. Au botezat-o Redd's Sun şi împreună toţi trei au trăit ca o familie fericită din filmele americane cu familii fericite.

The End

Parfum?

2010-07-29T16:18:00.001+03:00

Cum aţi reacţiona la mirosirea unor astfel de "lichide":

Ei, care-i aleasa?

Primele săptămâni

2010-06-28T11:41:00.003+03:00

Nu m-am ales din astă lună decât cu o baie la gârla comunală (şşşt! Mama nu ştie:)) ), o entorsă la mîna dreaptă - am cărat fân, dar spre norocu meu tata nu mai ia vacă, deci munca a fost pentru un vecin. Cred că vacii i-aş fii pus numele Elena Udrea.. Trecând peste astea, plictiseala mi-a afectat creierul (e normal: nu tu semnal, nu tu net, nu tu chitară, tu purcea, tu găini, tu pui de curcă) am devenit fan Hannah Montana:O, dat fiind faptul că Disney Chanel e singuru progam la care mă uit (am antenă Dolce care nu prinde decât un singur Discovery). Mă holbez seara la un desen pe Cartoon Netork (pe lângă Tom şi Geri) care e mai.. dur:)) "The Grim adventures of Billy and Mandy" - prea lung numele. Oricum, acolo e o moarte simpatică şi un pitic Billy care e mai prostănac şi l-ai putea confunda uşor cu Boc. Şi Mandy e dură. Schimbând subiectul, m-am jucat cu bătrânu' Lache, care încă nu l-am dezvăţat să nu se mai coţăie cu Azor. Tot la apucăturile lui gay a rămas. Şi o poză să vă faceţi idee cum arată. Ăla mare e Azor. Lache e mai timid şi nu se uită la aparat:D Revin cu veşti!

P.S: Baftă la Bac!

P.S#2: Mă bucur că Boc nu a tăiat pensiile!

P.S #3: Aş spune mai multe, dar mă citeşte şi tata:D

ULTIMA!!

2010-06-10T10:28:00.002+03:00

Mă refer la ultima postare pe care o scriu. Timp de 3 luni nu vin pe-acasă, deci nu vă aşteptaţi la ceva nou. Mă duc acolo în vârful dealului! Unde mă caţăr în plop ca sa prind o linie anemică de semnal. Unde dacă n-am dero prefer să las hainele jegoase decât să merg un kilometru până la cel mai apropiat magazin (şi singuru'). A venit vacanţa cu trenul din Franţa! Toată vara o sa lenevesc, probabil o sa mai prăşesc câte un porumb, o să leg o viţă şi o să umblu ca boschetaru' prin sat. Lu' tata i s-au urcat piticii pe creier să cumpere o vacă. Încă îmi rod unghiile să aud răspunsul final. Daca e da, eu m-arunc din corcoduş!!! Deşi nu m-ar deranja să mă duc cu ea, având în vedere experienţa căpătată de-alungul timpului cu Marcela, Reta, Joiana, Rică şi Mugurel (în prezent ajunşi salam), ideea de animal mare cu COARNE mă sperie. Şi-aşa bovina vecinului se uită câş la mine. Dacă e ceva urgent v-aş lăsa număru' de telefon, da' nu stau tot timpu' în plop.
Când vin, vreau să vă văd voinici ca Boc, cei cu Bacu' să vă văd învingători ca Ştefan cel Mare, şi pe ailalţi cu dorinţele îndeplinite! V-am pupat şi poate păstrăm legătura! POATE:)))

Povestea lu' Făsui-Al-Mic

2010-05-26T23:46:00.000+03:00

Ionuţ ne-a pus la ultima etapă a concursului sa facem o poveste despre ceva...sadic. Are el ce are cu violenţa. Eu scriu despre povestea tristă a micuţului şi bucălatului bob de fasole.

Cică era odată o boabă de fasole lucioasă şi curată, numa' bună de pus în ţărâna moale şi primitoare. Pe boabă o chema Făsuia. I-a convenit pământu' fertil ce o găzduise, deci a dat naştere la un rod, bineînţeles polenizându-se cu Făsole. Făsuia şi Făsole au dat naştere unei păstăi auri, în care se găsea Făsui-Al-Mic. El se înţelegea cu părinţii atît de bine, încât ar fi vrut să se ofilească în sânul lor. Dar fermierul nemilos l-a recoltat şi i-a dat fermieriţei să facă o fasole bătută să se hărănească. De aici încep chinurile micuţuilui bob. Nevasta fermierului l-a fiert pe Făsui-Al-Mic până l-a găsit boala rea. Cât sadism... Căldura îi învăluia învelişul atât de lustruit! Micuţul plângea amarnic de durere, dar fiindcă în oală era apă, fermieriţa nici nu şi-a dat seama ce păcat face torturându-l pe Făsui-Al-Mic. Timpul era scurt şi femeia nu avea timp să fiarbă mâncarea în două ape. Deci a tocat legumele, a pus Delikat şi a lăsat din nou să fiarbă în clocot. Acum, micuţul bob avea un nou gust! De legume proaspete din pliculeţu' de vegeta - că nici nu se zgârcise fermieriţa a pune. Fiert, torturat, cu gustul schimbat, Făsui-Al-Mic nu îşi dorea decât să moară. Dar soarta e crudă şi reţeta face ca bobul să fie bătut crunt şi nemilos şi toată esenţa să îi iasă. Era zdrobit cu bestialitate şi făcut zob de către lingura de lemn a gospodinei. Cu durerea până în vene (are?!) şi-a dat ultima suflare, exprimându-şi dorinţa de a se răzbuna...

Şi DA!!! Făsui-Al-Mic s-a răzbunat provocând inconfortabile dureri de burtă ce s-au soldat cu nopţi petrecute pe veceu şi gaze intestinale de un miros stafiditor.

Crimă în stil Pro Tv

2010-05-13T11:35:00.000+03:00

Tragică moarte într-un apartament din Cuca Măcăii. Soţul şi-a omorât dragostea cu care a trăit mai bine de 5 de ani, lovind-o cu o popică în cap, până a rămas inconştientă. Se pare că popica a fost furată de la sala de bowling de vis-a-vis. Detalii are reporterul nostru Badea Gheorghe. Bade, bună ziua! Spune-ne cum s-a întâmplat tragedia!

- No, bună! Asară pă-nsărate iote că bărbatu' şi-o omoârt femeia dintr-o cauză gravă. Nevastă-sa o îndrăznit a-nfuleca prăjitura din fundu' frigiderului, ultima care mai rămăsăse dintr-o ceartă crâncenă. Martorii spun că s-or aruncat cu scaune şi acopierişul o sărit în sus, asăminiea ca în episodele din Tom şi Jerry, mă! Se pare, amu, că bărbatu' are un tatuăj cu o Amandină şi sub ea scrie "Fac crimă pientru aşe ceva". Dom'le amu s-o ţinut şi die cuvânt. Când o văzut că fimeia îi mănâncă Amandina, bărbatu s-o şi aruncat în capu iei cu o popică până o lăsat-o inconştientă şi plină die ciocolată! Anchetatorii susţin că asasinul ierea bonav de prăjitofilie - o bolă rară care îşi manifestă dragostea pentru prăjituri. Dar iată că în timpul cercetărilor, s-o întâmplat ceva neaşteptat: ultima gură die amandină - die altfel şi proba diepusă la dosar, o fost mâncată die un anchetator, care suferea die aceiaşi bolă, criminalul sărind şi la gâtul lui die această dată cu un capac die veceu. Cercetătorul o scăpat cu viaţă, însă projitofilul v-a putea lua ani grei die închisore pentru omor şi tientativă die omor. Atât de la Cuca Măcăii, bună ziua!

Bine, bine, scriu..despre concurs?

2010-05-04T13:22:00.000+03:00

Începe să mă certe lumea că nu am mai scris. Păi aveam în gând ceva...despre concursul lui John (care dacă nu mă ajuta aseară eram tranşată şi băgată în pungi de prof), so, bogdeaproste din nou. Cică să scriu despre pixu' cu 4 culori. Roşu, negru, albastru şi verde. Prin anii '04 adoram pixurile alea. Încă le ador da' nu le mai găsesc. Cine cumpără să-mi dea şi mie prin poştă.
Eu vreau să enumăr avantajele. Şi sper să câştig, să nu dea mama lu' proces verbal să spună John la sfârşit că toţi sunt câştigători. Ar fi bun ca premiu un pix cu 4 culori:>.
Daca aş avea o chestie d'asta...
1. Nu aş mai cere lu' Gheorghe din fundu' clasei un pix roşu când scriem o teoremă.
2. Nu ar mai zbura pixurile albastre la milogeala colegilor care îşi uită sculele acasă.
3. Aş scrie cu două culori în plus ca să fiu mai kinky.
4. Nu aş mai da cu pixu' de toţi pereţii când e constipat. Pur şi simlu schimb culoarea.
5. Am cu ce mă lăuda! Gen: "Eu am un pix în 4 culori şi tu ai 4 pixuri doar într-o culoaree!!"
6. Schimb culoarea copiuţelor din palmă în funcţie de importanţa lor.
7. Îmi ocup timpul orelor uitându-mă la mecanismul pixului.
Şi la 8... mă mai gândesc eu când fac rost de unu!

Enşpe motive pentru care iubesc Voiteştiu'

2010-04-22T19:09:00.000+03:00

Voiteştiu' (Voiteştii din Deal - mai precis) este satul ăla uitat de lume din vârful dealului aflat în judeţul Gorj. Şi acolo este şi locul unde îşi duc batrâneţile mamae şi tatae. Iată câteşva motive pentru care imi place. Se ştieeee!!
1. Pentru că acolo locuiesc mamae şi tatae din partea ambilor părinţi, plus naşu', naşa, 2 prieteni (unu mai nărod ca altul), nenea Ion, ~~purcelul~~ purceaua Gheorghe, Azor şi Lache - căţelul gay.
2. Deoarece acolo este satul gogoşelelor marinate oferite de primar, care face şi drege un asfalt şi o canalizare de 2 ani încoa'.
3. Pentru că Voiteştiu are şi el ţăranii lui ( şi nu mă refer la cei care cultivă cartofu' şi dovleacu' pe care îl mănânc, ci la ailalţi ţărani, a.k.a cocalari) şi aşa cum sunt ei, sunt ~~prietenii?~~ persoanele cu care vorbesc de la cot la cot.
4. Pentru că acolo dacă Vasile a făcut un ou, până ajunge vestea în capul satului face 100 de ouă (bănuiesc că ştiţi ce vreau să spun).
5. Pentru că orice maşină trece e imposibil să nu se uite cineva peste gard.
6. Pentru că ne vine pâinea la poartă, în fiecare zi la ora 10 şi la ora 12.
7. Pentru că mai nou ne vine şi gunoiu' pe drum.
8. Deoarece parcurg un kilometru pentru o margarină şi-un pachet de dero.
9. Pentru că aici s-a născut Ion Popescu Voiteşti, un mare geolog român, al cărui nume îl poartă (cu mândrie?) o stradă din Cluj. Şi ta-su era vecin cu mine!
10.Pentru că eu am o livadă imensă şi câteva hectare de grâu exact lângă casa mea. Am unde face grătar, plus că tata imi face piscinăăă!!!:))
Mâ gândesc să fac din asta o lepaşă şi să o dau mai departe la Sunet, la John, la Petra şi la Luli, cu instrucţiunea de a scrie câteva motive pentru care le place satul lor.

Nervi? (leapşa)

2010-04-13T20:36:00.000+03:00

După cum am spus, ideile continuă să întârzie şi inspiraţia care alte ori dădea pe afară precum şampania agitată, acum doarme şi doarme şi doarme... John mi-a dat de lucru la o leapşă despre ură şi nervi. Sper doar ca persoanele care se simt cu musca pe caciulă să se reviziuască..
1. În primul rând urăsc desenele animate cu roboţi, extratereştrii, violenţă ş. a. Vreau Tom şi Jerry, Bugs Bunny, Mikey Mouse (autenticul), Donald, Pluto, Chip şi Dale... Mă apucă nostalgia...
2. Urăsc să îmi stea părul ca al unui struţ violat şi să nu pot să îi fac nimic indiferent de produsele chimice/ nonchimice folosite.
3. Urăsc să mă imite chineva sau să facă haz de defectele mele. Chiar dacă eu nu par deranjată, chiar mă enerveză chestia.
4. Mă enervează când se face ceva "pe ascuns" fără să ştiu sau fără să îmi ceară acordul.
5. Nu-mi place să fie cineva supărat pe mine decât dacă sunt şi eu supărată pe acea persoană.
6. Urăsc obsedaţii, nesimţiţii, cicălitorii, egoiştii, răii, bârfitorii şi antihriştii (asta înseamnă că sunt antisemită?)
Leapşa merge la Alex neapărat pentru că ştiu că are multe lucruri pe care le urăşte, Petra mai poate face leapşa, Lorelei, şi oricine vrea (dar aş vrea să se respecte punctul 4 :D )

Mi-e o lene de mă doaaaareeeee!!!!

2010-04-06T17:28:00.000+03:00

Mi-a fost lene să scriu..
Adică am scris, am şters, iar am scris, iar am şters şi tot aşa până mi s-a rupt foaia de la atâta şters.
Mi-a fost lene să scriu şi încă îmi este..
Mă joc ceva pe hi5.. Barn Buddy. O prostie de fermă. Aia îmi mănâncă tot timpul. Am ajuns la nivelul 12:>.
A, şi nici idei nu mai am.
Dacă îl trăzneşte pe careva o flacără de inspiraţie, să mă ajute şi pe mine că e săptămâna luminată.
Apropo, Hristos a înviat!.. Cu întârziere...:(..
Nu uitaţi să ma treceţi la lista de dăruit idei:D

Regăsirea

2010-03-19T10:51:00.000+02:00

E o lume nebună, unde totul-i alandala, un tărâm în care nu există limită între posibil şi imposibil. Nimic nu e normal, nimic nu coincide cu ceea ce îţi poate duce gândul. Până şi paşnicul soare, acum fumează un kanna, privind florile cum joacă dansuri ţigăneşti şi arbitrând norii care mânuiesc câte o spadă plini de furie. La umbra unui nuc bătrân se giugiulesc două păsărele, iar în scorbura aceluiaşi copac, probabil alte două veveriţe îşi fac de cap, luând în considereare pancarda ce interzice deranjul.
Banalul muşuroi - altădată călcat de copilaşi - acum e discotecă performantă, unde-şi dorm nopţile cele mai fiţoase furnicuţe şi cei mai înstăriţi furnicuţi şi unde se ronţăie banii părinţiilor-furnici. Aici au loc despărţiri, discriminări, combinaţii, prietenii şi consum excesiv de lichid interzis minorilor. Regăsirea a două furnici de sex opus se lasă deseori cu căsnicii şi o gloată de pui-furnică drăgălaşi şi jucăuşi, sprinteni şi voinici, care mai decare mai durdulii şi mai bucălaţi.
Aceasta e lumea pe care o pierdusem demult din visele mele, locul pe care l-am uitat odată cu cuoaşterea realităţii, dar pe care l-am regăsit de curând, scotocind după amintirile şi fanteziile copilăriei.

Ciudăţenii ciudate

2010-03-15T20:52:00.000+02:00

După ce s-a chinuit douăj' de minute John să îmi explice că mi-a dat o leapşă, în sfârşit o rezolv, să nu am conştiinţa încărcată. 5 ciudăţenii încep chiar acum:
1. Ce-i al meu rămâne ascuns. Orice e proprietate aflată în posesia mea (chiar şi ciocolata) stă ascunsă astfel încât nici măcar eu nu o găsesc uneori:))
2. Când îmi vine să fac pipi stau până nu mai pot şi vezica îmi pocneşte. Atunci, abia atunci mă duc la wc. Şi deseori e ocupat:))
3. În dulapul meu de cărţi numai soacră-mea mai lipseşte. Până şi ziarele-s acolo. Într-o zi am găsit o acadea lipicioasă şi gumă întărită.
4. Folosesc aceiaşi pereche de şosete până le fac negre, negre de nu le pot spăla nici cu Ace. De obicei perechea aia e roz
5. Mi-am ars pijamaua şi nu am de gând să o schimb... E portocalie ca a puşcăriaşilor americani:)) Şi îmi place.
Cam atât cu obiceiurile ciudate.. leapşa merge la cine vrea ca mi-a luat John clienţii... Alex.. poate?
Update: Chiar vreau să ştiu ciudăţeniile lui Lorelei:)) Se poate?
Later edit: Mi-am mai adus aminte o ciudăţenie în timp ce îi scriam un comentariu lui Luli...
6. La fiecare oră de desen îmi vopsesc păru cu câte o culoare. Într-o zi aveam o şuviţa mov şi vârfurile portocaliu, verde, roşu, albastru.. Profa de desen s-a închinat. Şi mama când m-a văzut:))

Another stupid question..

2010-03-14T23:36:00.000+02:00

Ţi s-a întâmplat să te îndrăgosteşti de o vedetă? De cine? Cum? Când? A.. Şi un top 10 al vedetelor cu care te-ai culca? :)) Eu - îndrăgostită de o vedetă - ÎN FIECARE LUNĂ CÂTE UNA!!:))
99. Bono =)) (U2)
...
10. Chris Martin (Coldplay)
9. Orlando Bloom
8. Matt Bellamy (Muse)
7. Guy Berryman (Coldplay - bas)
6. Jared Letto ( 30 second to mars)
5. Johnny Depp
4. Hugh Laurie ( Dr. House)
3. James Gunn (un regizor..)
2. John Frusciante (Red Hot Chili Peppers)
1. Billie Joe Armstrong ( Green Day - păi se putea altcineva?)

Obligatoriu scrie Ionuţ, Sunentu', Petra, Lorelei, Ina şi Lola. Daca nu la ei pe blog măcar sub formă de comentariu.

Bă!! E Martie bă!

2010-03-09T10:24:00.000+02:00

Gata cu zăpada că ne-o fi ajuns şi nouă!!! Calendaristic e a 9a zi de primavară, unde ghioceii răsar sprinteni, unde mieluşeii zburdă veseli scăldaţi de soare şi unde se mănâncă mucenici şi 44 de pahare cu vin ~~şi unde e ziua bărbaţilor.~~ FAIL!!! Ghioceii îngheaţă bocnă, mieluşeii se fac de o bătaie cu bulgări şi halim toţi mucenicii - musai calzi şi bem 44 de pahare de ţuică fiartă. Fiindcă, vezi, E IARNĂ ÎN TOATĂ REGULAAA!!! Afară stratu' de omăt îi de două dejete, viscoleste de zici că îi Catrina şi pe-deasupra mai e şi un ger de ţi se scoală părul de pe mâini. Parcă-i 9 Ianuarie, nu îndrăgitul 9 martie. Cum de 1, 2, 3 martie a fost o "caniculă", eu m-am îmbrăcat frumos, subţire şi vioi, mai că era 1 iunie. Şi pe 4 o venit puhoiu. Cod galben: de ger, de zăpadă, de vânt, tot tacâmu'. Şi cum, nu tu Actimel, nu tu usturoi, dă-i cu o răceală de mi-am strănutat plămânii şi mi-am suflat creieru' pe nas. Cu 3 Nurofeni şi 3 nopţi dormite cu basma pe cap, răceala cică a trecut, da' tot trbuie să depozitez mucoasa nazală într-un şervet de hârtie. Vă doresc ~~iarnă~~ primăvară fericită, la mulţi ani tuturor divelor României şi tuturor doamnelor (în adevăratul sens al cuvântului), la mulţi ani mamei lu' Ionuţ, Lola, Petra, Sunetu', Lorelei şi a celorlalţi bloggeri nepomeniţi!

Dilemă

2010-03-01T22:17:00.000+02:00

Mă tot roade de vreo săptămână... Care-i the best job in the world? După părerea voastră... Că după a mea... Meseria lui Richard Hammond (=p~) de la Top Gear is dă best! Ăla se plimbă peste tot în lume cu tot felul de bunătăţi în materie de maşini, nu plăteşte benzină, nu plăteşte cazare, şi pe-deasupra mai ia şi salariu. Şi ce salariuuuu!!!

Am câştigat! Am câştigat!

2010-02-23T19:49:00.000+02:00

Nu, nu la loto. Alegerile electorale! Iuhuu!!! După vreo 2 luni de continuă campanie elctorală, norocu' s-a abătut asupra mea şi mi s-a îndeplinit dorinţa. Dar nu am fost aleasă prin vot universal şi liber, ci numită în funcţie ca pe un dictator. După felul în care am fost pusă, aşa voi şi conduce. Deci, voi impune un regim dictatorial şi voi elimina opoziţia prin teroare. Un fleac. I-am ciuruit. Comunismul la putere!! Traiască Staliiin!!!

Leapşa kilometrică despre mine :P

2010-02-20T23:50:00.000+02:00

Nume : Tomescu Teodora (în buletin e fără h) Valentina
Poreclă: Girafa. Vreţi justificare?
Data nașterii: 18 februarie 1996.
Locul nașterii: Tg-jiu
Locația curentă: Tg-jiu
Culoarea ochilor: Verde închis... ca găinaţul
Culoarea părului: Un fel de blond închis
Înălțime: 1, 70 m.
Greutate: 70 kg.=)))
Piercinguri: Nem
Tatuaje: Nu...
Prieten/prietenă: ăăă....Nu.
Vehicul: Logan (cu 7 locuri :> )
Fraza cu care tâmpești pe toată lumea: poate cuvinte... hoit, sconcs, împuţiciune, jeg, etc.
Preferate:
Mâncare: junk food
Pub/Disc/Restaurant : fără preferinţe
Bomboane: acadele
Număr: 2.
Culoare: roşu, negru, alb..
Animal: sconcs
Băutură: alcool?
Parte a corpului la sexul opus: .... se ştieee!!
Parfum: e unu la oriflame... Miss punk.
TV Show : House MD, Haunting
Album muzical : 21st century breakdown..:D
Film: Dumnezeu pentru o zi
Actor/Actriță : Jim Carrey, Johnny Depp
Asta sau aia
Pepsi sau Cola : Nu sunt la fel?
McDonalds sau BurgerKing : McDonalds e mai popular
Ciocolată sau vanilie: Ambele
Ciocolată caldă sau cafea: Cafea
Sărut sau îmbrățișare: Săruuuuut!!!=p~
Câine sau pisică: Căţeluuuş
Rap sau punk: Punk.
Vară sau iarnă: Vară.
Comedii sau filme de groază: Ambele. Imi plac comediile spumoase. Nu alea cu prostănaci.
Iubire sau bani: iubire:">
YOUR…
Oră de culcare: 12. Mă uit la South park.
Amintirea de care îți este cel mai dor: Botezul meu. Mi-e dor de el:))
Cea mai bună trăsătură fizică: Zâmbetul.
Primul gând când te trezești: Fraaate! Asta-i viaţă? E abia 10!!
Ambiție: Să trăiesc mai mult de 2012 să le arăt tâmpiţilor că un film nu poate schimba omenirea.
Cei mai buni prieteni: Muuuuuuuuuuuuuuuuuulţi. Prea mulţi.
Slăbiciune: Seminţele
Temeri: Să fiu singură pe lume. M-aş sinucide:))
Cea mai lungă relație: Nu am ţinut socoteala
Ai…
Înșelat partenerul: Odată. Şi am zis că nu mai fac.
Fost bătut: În fiecare zi îmi iau câte o palmă de la şcoală. Intenţionat sau din greşeală.
Bătut pe cineva: Dimineaţa, la prânz şi seara.
Furat din magazin: Am 7 ani de-acasă şi o sămânţă de credinţă.
Fost moartă de slabă: NEVEEEEER!!!
Pupat pe cineva de sex opus: Da....
Fost părăsită în ultimul timp: Depinde cât de mult timp cumprinde acest ultim timp:)))
La un băiat/o fată
Culoarea preferată la ochi: Veeeerzi
Culoarea preferată la păr: Blond sau brunet
Scurt sau lung: Lung! Vreau rockeri:> da e frumos şi dacă e scurt.
Înălțime: Cât mine sau mai înalt:)) Dulapi :>
Stil: ?
Aspect sau personalitate: Personalitate şi aspect. Că lumea când vede unu nu îi vede sufletul. Şi invers.
Sexi sau drăguț: Drăguț. Dar nu mă deranjează pătrăţelele:))
Musculos sau foarte slab: Tocmai am spus.
La întâmplare:
Ce țară vrei să vizitezi? Rusia
Cum vrei să mori? Infarct. Nu doare. A, şi vreau să am 99 de ani.
Ai fost la mall în ultimul timp? Mall în Tg-jiu? Când o ieşi Geoană preşedinte!
Te înțelegi cu părinții? Da.
Înnebunită după sănătate? Nu. Mă doare undeva dacă răcesc:))
Te găsești atractivă? Nu-s narcisistă
Crezi în tine? Probabil.
Vrei la facultate? Helăău!! Fără facultate nici în canal nu ajungi!
Fumezi? Nu. Dar m-am gândit odată la ierburi etnobotanice. Atunci când erau legale. Acum nu mai sunt, deci mi-a pierit ideea...
Bei? Da. Nu zilnic, dar da.
Te speli zilnic? Da. Apropape:)) Depinde cât îmi e de somn.
Crezi în dragoste? Păi da.
Cânți? Dimineaţa, la prânz şi seara. Dar tot nu o întrec pe soru-mea. Ea cântă şi după-masa:))
Vrei să te căsătorești? Da.
Vrei copii? Gemeni. Ca să nu se certe.
Vârsta la care vrei să-ți pierzi virginitatea: După căsătorie. Clar!

Leapşa merge la cine are chef că e destul de mare. În special la Ionuţ (John. Pot să îţi spun John?) şi... Lorelei. Şi Sunetu'. Da' crecă îi e lene. Mi-e mi-a dato Petra

Cadouri de ziua mea. De la fiecare

2010-02-18T08:31:00.000+02:00

Dacă tot e ziua mea, dacă tot fac paişpe ani, mă gândeam la ce cadouri voi primi, sau care îmi va plăcea, ori ce îmi doresc. Şi m-am gândit că nu o să primesc nimic, pentru că ceea ce îmi imaginez eu nu se întâmplă (adică sunt pe invers, dar nu la propriu, adică... se înţelege), dar am renunţat la gândul ăsta în favoarea unui optimism, spunându-mi că criza nu e aşa cruntă. Doar nu am dat douăj' de lei pe bomboanele alea cu lichior (nu cremă de lichior...lichior - lichior, cu cireaşă înăuntru=p~.. azi vreau să îmbăt clasa:)) ). Şi cum stăteam eu şi meditam, am luat un condei şi-o foaie şi am trecut în revistă cam ce mi-ar da fiecare, în funcţie de personalitate.

Lola mi-ar da o lamă. Asta e sigur.

Sunetu' mi-ar da... un sunet:)) adică un cadou mare, adică un bilet la ac/dc? No, hai că nu cer mult:))
Alex mi-ar da o lecţie de viaţă. E criză, cum spuneam.
Ionuţ mi-ar da un film sau o melodie. Din punctul lui de vedere. Care e alb. Sau negru.
Petra mi-ar oferi o excursie la munte. Ei îi place.
Lorelei mi-ar oferi ceva. Nu ştiu exact.
Şi acum persoanele în carne şi oase:
Roberta mi-ar oferi plante etnobotanice. Nici nu ma gadesc la altceva.
Edi mi-ar da 76 de baxuri de bere.
Daiana mi-ar oferi 2000 de înjurături. Vreţi exeple?
Murg, colegă-mea de bancă mi-ar oferi _|_ că de 7 ani o tot joc pe creieri:))
Iza mi-ar da o placă de păr. Mereu bătea apropoul că îmi stă bine cu păru' întins.
Manu' nu poate decât să îmi ofere linişte şi pace şi să nu mă mai f*te atâta la melodie că mă doare şi pe mine capul. Cicăleala are şi ea o limită.

Şi cine mai doreşte, cine mai pofteşte, cadoul lui este binevenit. Chiar şi o simplă urare face mult. Cred.

Cum ar fi dacă...

2010-02-09T10:04:00.000+02:00

Ieri mă întorceam de la prima zi a infernului şcolar către liniştita casă. Cu gândul departe la relaxarea de-acasă, sau probabil la o ~~mică~~ mustrare că nu am spălat vasele, nările mi se usucă înstantaneu, când se inundă de un miros de... gaz! Mereu la casa vecinului de pe strada paralelă cu a mea miroase a gaz de îţi cade părul din nas. M-am gândit rapid (rapid pentru că fac doar 7 minute de la şcoală până acasă şi iners) la un posibil remediu. De ce nu miroase gazul a cocos? Cum ar fi dacă trecând pe lângă casa vecinului, în loc să ţi se stafidească nasul, ţi-ar înflori de miros de cocos. Dar, imdiat mi-am dat seama că dacă ai avea o scurgere de gaze şi ai intra în bucătărie, ţi-ar plăcea mirosul, iar tu ai uita să stingi gazul, după care....BUM!!! Deci varianta cocosului e exclusă. Dar dacă printr-un mecanism sofisticat, gunoaiele în contact cu asfaltul să se transforme în flori parfumate şi multicolore. Nu ar mai fi atâta mizerie. Cum ar fi dacă în loc să vezi un pachet de ţigări pe trotuar, ai vedea o floare de canabis? Dar ar exista şi o consecinţă... Mulţi ar arunca pachete de ţigări pe stradă numai pentru a culege floarea, deci toţi s-ar droga şi globul pământesc s-ar droga şi el, şi nu ar mai fi albastru, ar fi roz bombon, atunci unde ar mai locui copiii emo? Exclusă şi varianta florilor. Şi dacă hoţii în loc să fure genţi, ar dărui câte o geantă plină cu bani şi o floare, femeilor? Fiind atât de multe femei care primesc în dar genţi cu bani, economia ţării va scădea şi vom ajunge mai săraci decât Kenny din Southpark. Exclus, nu vreau să mor în fiecare zi mâncată de şobolani. Dacă cerul ar avea un fel de telecomandă, care să deţină fiecare câte o copie, iar vreamea să se schimbe după bunul tău plac? Nu ar merge pentru că fiecare ar vrea un stil de vreme: copiii emo ar vrea ploaie, oamenii de rând ar vrea soare, boracii ar vrea ninsoare, ţăranii ar vrea ploaie pentru agricultură, şi uite aşa s-ar scurtcircuita cerul şi ba ar ninge mereu, ba ar ploua mereu, ba ar fi caniculă mereu. Exclus! Ar fi drăguţ ca nişte scheleţi ambulanţi să dansese samba în mijlocul străzii pentru a înveseli atmosfera, dar s-ar speria copiii şi atunci scheleţii ar ajunge la închisoare.

Totul va rămâne aşa cum este, pentru că fiecare avantaj are şi un dezavantaj. Deci fără miros de cocos pe străzi, fără flori miroasitoare pe trotuare, fără genţi cu bani primite în darde la hoţi, fără cer cu telecomandă, fără scheleţi ambulanţi. Va rămâne acelaşi peisaj monoton de altădată.

HA, HA, HA...

2010-02-06T21:42:00.000+02:00

Mdea... Am râs în ianuarie de cuconii din est care aveau cod portocaliu de ninsori şi (vali) vijelie în timp ce eu stăteam cu fundu în sus la soare şi mă bronzam:>. Să-mi fie de bine. De data asta moldovenii (salut Sunet!!), dobrogenii şi bucureştenii o să stea să-mi facă "sâc, sâc!" că ei capătă o nuanţă ciocolatie la lumina strălucitore a astrului, în timp ce eu stau şi îmi clănţăn dinţii cu o sticlă de vodkă lângă mine şi cu 7 pături în cap. Pentru că acum codul vine în Gorj că s-a săturat de litoral, şi ce-a zis: "Ia să vizitez şi oltenii să văd cum mă tratează..". Cum îl tratează un oltean pe nenea portocaliu? Păi cu cizme cu talpă groasă şi înaltă à la Bono, cu cisterne de ceai şi dulapuri îndesate cu pături. Păi la aşa arme cum să mai pătrundă geru' la noi:>... Când credeam că scăpasem de frecuş, hopa şi zăpada se năpusti peste noi, de-mi dădu toate planurile peste cap şi mă lăsă de iar trebuie să mă camuflez prin curtea şcolii.
Cu speranţa că nu îmi va ninge şi în creier pentru că nu suport căciulile, îmi iau la revedere de la voi, şi vă iubesc, şi testamentul de mai demult e valabil. So, ne vedem la primăvară, în iunie.
UPDATE: Se vede că am gură rea. Acu' şi bucureştiu' şi Galaţiu' e în cod:))

Fluturaş multicolor

2010-01-27T10:44:00.000+02:00

Potrivit pentru vârsta mea ar fi compuneri despre flori multicolore, fluturaşi drăgălaşi, dragoste minunată, despre cât de roz e viaţa şi cât mult m-am întrăgostit. Asta ar trebui să scrie o fată de 14 ani fără 23 de zile. DAR NU!! Eu nu fac chestii de genul. Eu scriu despre flori ofilite şi carbonizate, fluturi canibali, dragoste sângeroasă şi despre cât de neagră e viaţa şi despre cât urăsc. Asta defapt o scrie Lola (mamă...e a 4a oară câd o bag în postări=)) ). Eu scriu despre...

Era o dată ca niciodată un fluturaş multicolor ce zbura din floare în floare pe o câmpie veeeerde ca smaraldul şi cu un miros proaspăt ca de lubeniţă. Era şi o fată. Frumoasă, frumoasă. Cu părul neeegru, negru, piele albă ca telefonul mobil şi buze sângerii. Ea era Mădălina. Printr-o oarecare coincidenţă, multicolorul fluturaş se întâlni cu Mădălina. Zburdând din floare în floare, căutând polen dulce şi ameţind-o pe fată cu culorile sale, Mădălina s-a enervat, a luat pliciul şi a zdrobit fără milă biata făptură. De ce? Pentru că Mădălina era emo. Cu ultimele sale puteri, gâza a mai putut şopti: "F****i de emokid, lasă că vezi tu când m-oi reîncarna..."

Timpul a trecut, iar fluturaşul s-a reîncarnat într-un profesor gras, comunist şi exigent. Fluturaşului i-a plăcut noua piele, exclamând "Bă să-mi bag... Ce tare-i asta... Mamăăă...uite ce mare o am acuuum!!!!". Întâlnind-o pe Mădălina şi având-o ca elevă, vechiul fluturaş o ţinea numai în 4 şi în 3. De ciudă, Mădălina a decedat şi s-a reîncarnat în amanta profesorului. Pentru a se răzbuna, fata îi păpa toţi banii pe timp de criză. Şi uite aşa, vechiul fluturaş a rămas în pielea goală, fără nici un ban.

Răzbunarea-i arma prostului.

The end!!!

Campanie electorală

2010-01-15T22:50:00.000+02:00

Sau Multe, multe tăieturi.

EEh, a început şi campania electorală cu surle şi trâmbiţe. Campania mea:>.Să vă povestesc. Aia mică, Deea, de cuminte ce e ea, s-a băgat în dulapul de pe holul şcolii să se odihnească. Noua tehnologie de care bine dispune instituţia noastră, nişte amărâte de camere de supraveghere - amărâte, amărâte, da' mama lor de spioni, văd tot - au surprins-o pe madam' Deea, iar exigenta lege a dirigului nu se încalcă, astfel încât ~~şefa~~ fosta şefă a rămas demisă. Ca Monica Iacob Ritzi. Acu' să vezi război, tărăboi, circ, etc. Clasa noastră - cantină electorală: se vînd gogoşi electorale, mierte fierte şi răbdări prăjite. Minciunelele înăbuşite sunt specialitatea bucătarului. Eu stau în ultima bancă şi am un avantaj în plus ( al enşpelea avantaj): peretele este destinat afişelor şi promisiunilor mele:>. Totul este ca la carte. Caiete ciopârţite de foi rupte, iar desenele borăceilor cu ~~monştrii fără nas şi capete strâmbe, călare pe fierotenii de sănii~~ copilaşi sprinteni jucându-se în zăpadă, sunt puse în umbră de bannerele cu "Promit legalizarea prostituţiei şi a drogurilor" sau "Aoleu mă doare-un dinte - Theodora preşedinte!!". Vă prezint contracandidaţii: Manu (a renunţat ~~nu degeaba l-am ajutat la română~~) , Iza (a renunţat ~~sub pretextul că~~ nu mai vrea să fie preşedinte), Bălan (a renunţat ~~că lua cafteală~~). Am rămas doar eu. Vă prezint votanţii: 13 băieţi ~~năroji care cred că nu îi pârăsc când se bat~~ şi 10 fete ~~pance care şi-au dat foc la valiză dacă nu mă votează~~ prietenoase. Şi Dana. Aici e mare problemă. M-am pus pe plâns să mă voteze, am stat cu fundu' pe bancă la ora de civică să mă voteze, i-am oferit şi kubeti ~~cu laxative~~ ca sa ma voteze, dar ea nu şi nu. De ce? Am chiulit la lucrare la fizică pentru că eram bâtă şi nu vroiam să îmi stric media. Iar un şef nu trebuie să chiulească. Mda. Mă las bătută.

Până una, alta, eu votez Theo! Tu cu cine votezi?

Testament

2010-01-11T11:11:00.000+02:00

Bine, gata... Am văzut că postările gen LoLa nu mă avanajează şi aşa că o las mai moale. O să încep iară cu dulcegăriile şi taxa pe fast food (care, apropo, numai un dobitoc de ungur nu gaseşte altă metodă de a ţine dietă decât să îşi scumpească mâncarea de zi cu zi ca să slăbească). Nu tu mici, nu tu bere, nu tu wiskey, nu tu salam, nu tu şuncă, nu tu nimic, tu fructe, tu legume, tu soia, tu mâncare bio. O să devenim nişte prăjini schiloade care la 130 de ani vor arăta ca la 80. Sau ca la 136, depinde de regim. Mie îmi convine taxă pe hamburgheri şi hot-doage, dar ducă-se în origine, nu scumpi berea şi micii. Totul până acolo. Aceasta este o revoltă!!! BrB, trebuie să mă duc să îmi iau dicarbocalmul. Aşa... să trecem la alt subiect că fac acum o criză de stomac şi mor şi nu mai are cine scrie pe blog. Că tot veni vorba, ia să fac un testament, că cine ştie, mâine mă calcă avionul sau fac o criză de nebunie şi nu mai apuc să îl scriu şi nu vreau ca voi să vă certaţi pe averea mea.
Deci, ăăă, subsemnata Theodora, născută la data de 18 februarie 1996 (e un apropo:D, să nu uitaţi) lasă în urma ei averea împărţită în douăj' de bucăţi, după ordinea de mai jos:
Blogherilor le las aşa:
1. Lu' Lola îi las titlul de omuleţ cu gura cea mai mare şi dreptul de a face ce vrea cu 2 postări de-ale mele, la alegere.
2. Lu' aia mare.. Sunetu' îi las...stai să o întreb pe mess.. cică vrea o pisică mov, da găsesc eu o mâţă vagaboantă şi o pictez cu acuarele... şi mai vrea şi o bufniţă - prind eu o cioară, o vopsesc şi pe aia şi spun că nu poate cânta că e răcită. Şi succes la bac.
3. Lu' Alex îi las putere de mucă şi idei, că săracu' n-a mai scris de mai bine de o lună. A, şi succes la bac, că ştiu că se pregăteşte.
4. Lu' Petra îi las spirit de muncă şi îndrăgostelală şi să nu se mai îmbolnăvească pentru că ştiu că urăşte asta.
5. Lu' Lorelei îi urez "La mulţi cititori!" că merită. Şi... să mai zică ea un lucru.
6. Lu' Ionuţ îi urez şi lui mulţi cititori, şi sper să îşi împlinească dorinţa de a face blogul cât mai interesant (nu că nu ar fi..)

Restu' pân' la 20 las la persoanele pe care le cunosc în carne şi oase. Cu toate că nu mai am decât două paturi şi un porc bolnav de AH1N1.

Papa.

Unde sunt?

2010-01-08T10:12:00.000+02:00

Sunt în burta unui salon alb precum cocaina, în care se află doar un pat. Pe el există nişte obiecte vestimentare printre care mai multe curele şi un fel de halat cu mâneci lungi până în pământ, după noua modă de aici. Am văzut mai mulţi îmbrăcaţi aşa. Unele fete folosesc curelele pe post de brăţări. Vin foarte frumos la mâni şi chiar şi la picioare. Patul este curat, dar puţin şifonat. Am o fereastră prin care pătrunde lumina albastră a soarelui. Are un fel de beţe de oţel, probabil să nu intre păsărelele. Privesc la câmpia roşie pe care zburdă miei roz, fericiţi de purpuriul cerului senin. Flori negre intră în contrast deosebit cu pajiştea pasională, iar copacii... Copacii galbeni de la tulpină până la vârf se lasă în bătaia vântului. Un râu alb taie câmpia. Îmi aduce aminte de coca. Brusc îmi vine poftă de ea. Poate dacă bat la uşă îmi vor aduce. Dar nu mă aude nimeni. Hmm.. Poate că dorm. Bat mai tare. Apare un omuleţ violet cu mustaţa fosforestentă. Are şi el un halat, dar nu cu mâneci aşa lungi. V-am spus eu că se poartă. Îl implor să îmi aducă puţină, doar puţină coca. Are o seringă în mână. Poate nu mai are coca şi îmi dă ecsazy. E bună şi aia. Dar eu vreau ceea ce vreau. Mai vin o serie de omuleţi mov, cu părul portocaliu strălucitor. Mă pun în pat şi îmi leagă brăţările. Mă simt frumoasă cu ele. La picioare mi le pot pune şi singură, aşa că mă ofer să îi ajut. Ei mă trântesc ca şi cum aş fi atentat la viaţa lor. Îmi bagă doza de drog. Mă simt ameţită şi atrofiată. Nu aşa se manifestă ecstazy-ul. Ce mi-au dat?.. Sunt prea paralizată să îi întreb. Omuleţii mov pleacă şi mă lasă singură. Unde am ajuns?

Beer's death match

2010-01-03T15:07:00.000+02:00

De la regizorul "Deea vs. Sendviş", o nouă producţie invadează blogul: "Meciul de moarte al berilor" (pfu.. am tradus bine titlul?).

Alcoologul de serviciu a emis o avertizare de cod portocaliu în privinţa inundaţiilor în regiunea creierului meu începând din noaptea de revelion până a doua zi când mă voi trezi. Drept urmare, sinistrat fiind, cerebelul a început să depună efort şi să mă întoarcă împotriva berii spunându-mi o poveste:

"Totul începe pe raftul unui supermarket renumit, mare cât un labirint şi întortochiat ca nişte maţe, la raionul ~Băuturi Alcoolice~ . Un Redd's rătăcit pe acolo, un Ursus fioros, un Skol plictisit şi un Ciucaş - berea cerbului, îşi aşteptau clienţii, sinchisindu-se care mai decare să fie mai atrăgător, mai transpirat şi mai convingător. Redd's-ul, străduindu-se să nu pară un suc, se dădea mai în spate, ascunzând volumul de alcool de pe etichetă. Observând Golden Braul, a profitat de situaţie tachinându-l şi batjocorindu-l pe micuţul Redd's şi convingându-i şi pe colegii lui de raft să se alieze. Printre jignirile gen "Ce eşti tu, mă? Pipi cu aromă de bere?" sau "Mă-ta a fost suc şi tactu' bere?", se mai găsea câte o apărare din partea sictiritului de Skol. Fiecare tip de băutură se lăuda în felul lui, iar piticul nu avea ce spune. Era într-adevăr un debusolat în minoritate. Împins, smucit şi pălmuit, micuţul corcit cade umilit de pe raft, cu cifra alcoolului la vedere. Cu privirea ca de vultur, un client observă rănita doză, îi citeşte eticheta, după care trage o concluzie. Cu o judecată dreaptă, clientul duce condamnatul către un alt raion. Trezindu-se buimăcit, Redd's cel mic observă un cerc de sticle în jurul lui. Îşi face noi prieteni şi uşor devine şeful lor datorită conţinutului de tărie. Fanta, Pepsi şi Coca-Cola îi sunt aliaţii lui de încredere. Frutti Fresh şi Adria, vor rămâne mereu primii care l-au cunoscrut după sentinţa aleasă. Redd's cel mic se simte acum împlinit. Aici îi era de mult locul: La raionul ~Băuturi Răcoritoare~. Şi-am încălecat pe-o şa, şi v-am spus povestea-aşa."

Stil bacovian

2009-12-29T10:37:00.000+02:00

E cer întunecat afară, iar corpul îmi vibrează precum corzile unei chitări. E frig de crapă pietrele şi noapte furioasă cu vânt înecăcios. Dintr-un reflex privirea-mi cade fulgerată pe venele violet contrastate cu pielea mea albă şi sbârcită ce se îndoieşte în mii de cute sub firavele oscioare. Sunt singură şi mă duce-un gând spre ~~locuinţele lacustre~~ suflete pereche ce au pierit în îngânarea morţii. Trandafirul carbonizat din vaza de alături îmi şopteşte "ură", oscilând cu gândurile mele în oponenţă, fără să-mi dea pace, parcă hipnotizându-mă. E viscol sufocant şi-mi doboară la pământ dorinţele de pace, iar norii roşiatici îmi inspiră pasiune arzătoare. Un val de emoţii nedescrise şi neştiute îmi zdrobeşte capul ca în menghină. Peisajul începe să se învârtă sub formă de dreidel (un titirez cu care se joacă puii de evrei de Hanukkah). Mă ameţeşte mai rău decât o tură cu tiribomba aia mare. Un fulger electocutează cerul ca şi cum ar fi fost deţinutul condamnat la moarte pe scaunul electric. Cerul moare. La fel şi eu.

Fac un referendum (ce numai Băsescu să facă?): Mi se potriveşte stilul bacovian?:>

Colindăm, colindăm...

2009-12-23T10:02:00.000+02:00

Din ciclul "Mă laud cu vocea mea ca o talangă" am să vă mai povestesc ceva:

Ieri m-am dus la colindat pe la blocurile renovate şi făcute portocaliu cu maro de zici că sunt sorcove special confecţionate pentru puiul de trol care vrea să folosească clădirile pe post de "obiectul muncii" la sosirea lui 2010. Eu şi sora + Eve. Iată harta: în stânga - blocul unui profesor de muzică (ce ne cunoaşte), în dreapta - un bloc cu interfon (mama lor de interfoane, am zis că într-o zi mai înecată de pălincă m-oi răzbuna pe ele). În faţă - blocul altui profesor de muzică. În spate - casa mea. Locuinţele ocupate de profi sunt interzise aşa că mai cotrobăim cartierul în căutare de doritori de "cultură". Afară-i frig şi ger cumplit ( -10 grade... Te pomeni că Romica Jurca ne-a blestemat) şi noi umblăm bezmetice, spânzurate de chitări, prin zăpada nearanjată de autorităţile locale. "Ala-bala-portocala" am ales un bloc. Tactica noastră este aceea de a urca până la etajul 4 (sau 5, sau 6, sau 7...) şi cu limba scoasă de-un cot ca potăile obosite, începem să zdrăncănim ca zongorele. Etaju' 4 - nimic (fuck..se vede că e criză). Etaju' 3: două uşi (ieeeeee). Etaju' 2: o uşă (huh?!), iar etaju' 1, tot o uşă. Neeeeext -> iar urcăm, iar obosim, iar stăm precum căţeii leşinaţi, iar pornim a lăuda. Pe la etaju' 3 o tanti ne pofteşte în casă ~~şi ne tranşează~~ şi ne dă sărăţele ~~otrăvite~~ şi suc Pepsi ~~cu laxative în el~~ iar noi îi mulţumim şi îi cântăm ~~marşul funebru~~ colinde care mai decare mai frumoase.

Trecem strada şi cine ne taie calea? Însuşi profesorul de muzică în cârcă cu frate-su' şi un prieten de-al lui cu care abia facusem cunoştinţă. Grăbeşte pasul, intră în scară.. Tiiiid. Shit. Prea târziu. Mai trecem o stradă. Altă maşină, alt profesor de muzică, acelaşi "tiiid". Dintr-un bloc mai amărât, dintr-o locuinţă bengoasă, ca un iepure în cale ne sar 3 ~~bunăciuni~~ băieţi cu o altă chitară scoasă în faţă ca sabia lu' Ştefan cel Mare. =p~ ne urează succes, ne aruncă 2 lei şi pornesc şi ei pe calea colindatului. Degerate ajungem acasa şi numărăm banii. 110 lei. Într-o oră. Ăstea da vip-uri:>...

Ho, Ho, f*cking Ho!

2009-12-20T16:05:00.000+02:00

Dude, mă mir cum am scăpat cu viaţă. Cică trebuia să mergem la finii noştrii să ne arunce un brad în traistă că ei au mai mulţi. No binie mă, hai să ne cărăm la dânşii. Şi cum mergeam noi ţanţoşi cu 25 dă kilometrii la oră, bozgorii de treceau pe lângă noi ne salutau cu câte un claxon de ziceai că se grăbesc la oferte cu stoc limitat (că doar era gheaţă şi polei şi tata nu se încumeta să o ia mai repede). Cu viteza asta, într-o pantă mai nesimţită - fără nisip, tata rămâne făcând patinaj artistic. Dă-te jos şi împinge. Eu cu mama. Două forţe mai ceva ca incredibilul Hulk. Şi dă-i, împinge şi alunecă şi opinteşte-te şi-njură şi cazi şi vai your mother, mă! Maşina se mişcă. Dar în sens opus. Shit. Eu cu mama suntem înzestrate cu un spirit convingător şi tata o ia din loc, mai în vale, cică să prindă viteză şi să treacă de patinoarul mortal (mă pricep la epitete). E, cu spiritul convingător am rămas, că mintea noastră abia scoasă de la congelator a gâdit că suntem prea grele pentru maşină şi nu poate să urce, deci rămânem şi o luăm înainte. Prin beznă. Şi frig. Şi zăpadă. Şi pustiu. Ne plimbăm vreo 200 de metrii, mai cu cioc, mai cu boc şi vedem o maşină. Iuhuuu!! Ăsta-i tata. Ca să nu oprească în coastă îi facem semn să se ducă, să nu oprească. Tiiiiid! Un alt salut frumos din partea unui Matiz - căpuşa ucigaşă. Bine. Asta e. Se mai întâmplă. Uite un far! Ăsta e tata. Facem noi cu mâna, ăia tid tiddd - deci nu e tata!! Mother fucker. Deci, să recapitulăm: după ce am făcut cu mâna ca traseistele şi alergam ca potăile după maşini, ce urmează? Întrebăm nişte cetăţeni cât mai e până la destinaţie: 3 km. Şi înapoi - 2 km. Ne-am prins de figură. Mai bine înapoi. Mergem, orice ar fi. Îl găsim noi pe tata îngropat până în gât în zăpadă şi nervos pân' la poarta Raiului. Iar împingem, iar cădem, iar înjurăm, dar reuşim. Ne cărăm acasă, fără chef de nimic altceva. Rămânem la gura sobei şi nu mai ieşim nici dacă vine Elena Udrea.

O, ce veste minunată!!!>:)

2009-12-13T14:20:00.000+02:00

Daa=p~. E vremea colindiţelor şi zurgălăilor şi răgetelor - ăăă pardon, vocilor cristaline ale urătorilor care vin cu steaua pe la geamuri şi zbiară de se zguduie ferestrele. Pe lângă marea majoritate a acestor specimene există şi genul de zdrăngălăi (există cuvântul?) ce au o voce cât de cât mai melodioasă şi care umblă-n sus şi umblă-n jos ca cerşetorii după dulciuri bune (eu una cred că e pleonasm...pot exista dulciuri oribile?). Eh, I am one of them. Pe cinşpe (15) mă duc "la Bucureşti colo-n jos, unde cerul arde luminos" şi o să cânt până se "deschide uşa, creştine" şi am să urc până "sus la poarta Raiului" unde am să le inund miniştrilor (care miniştrii?) urechile cu vocea mea ca nişte clinchete de talăngi. Şi ca să le arăt că am ce am cu timpanele lor, îi găuresc cu acorduri false de chitară, ca să vadă şi ei cum se simte criza la mine. Criza corzilor vocale de la atâta ţipat şi contrazis în legătură cu fraudele electorale ('tu-le mama lor de hoţi).

Şi-am să ţip în gura mare

Că oamenii mor de foame.

Şi-am să le arăt eu m**e

Că guvernu', uite-l - nu e!

Vezi Lola că nu eşti singura care se pricepe la poezii? Deci, cum spuneam, Bucureştiu' va fii sub picioarele mele (că doar nu sub capul meu) şi eu îl voi scuipa şi murdării ca pe ultimul jeg. Parol!

Dacă iese vreo poză frumoasă (deşii şansele sunt 0,0000000000000000000001% să fie vreuna bună) am să o încarc. Vă ţin la curent (aha - vezi să nu)!!!! .............................................................Na, că tot am promis..............

Dacă şi cu parcă se plimbau pe-o barcă (leapşa)

2009-12-07T18:41:00.000+02:00

Dacă nu era, parcă se-nneca...

Petra, cum e ea o fată finuţă şi rară, mă iartă că nu am mai trecut pe la era de enşpe zile şi nu i-am mai comentat şi îmi dă o leapşă pe care nu o amân că-i tare interesantă.

Dacă eram o lună, aş fi fost februarie (că e mic mă şi el)..

Dacă eram o zi a săptămânii, aş fi fost marţi. Marţi după Paşti .

Dacă eram o parte a zilei, aş fi fost noaptea (proastă ca noaptea)

Dacă eram un animal marin, aş fi fost o focă. Ce mă? Şi aia trăieşte în apă.

Dacă eram o direcţie, aş fi fost... centru?

Dacă eram o virtute, aş fi fost prietenia.

Dacă eram o personalitate istorică, aş fi fost Ceauşecu .

Dacă eram o planetă, aş fi fost Pluto. Cel mai prostănac.

Dacă eram un lichid, aş fi fost benzină.

Dacă eram o piatră, aş fi fost aia din mijlocul străzii. Adică minoritatea.

Dacă eram o pasăre, aş fi fost un struţ (nu pentru că alerg repde ci pentru că sunt înaltă) .

Dacă eram o plantă, aş fi fost o mătrăgună.

Dacă eram un tip de vreme, aş fi fost o tornadă.

Dacă eram un instrument muzical, aş fi fost chitara.

Dacă eram o emoţie, aş fi fost o emoţie ( you know what I mean).

Dacă eram un sunet, aş fi fost vocea dirigintelui.

Dacă eram un element, aş fi fost o chintesenţă (Substanță considerată drept al cincilea și cel mai subtil element material al lumii, din care ar fi alcătuite corpurile cereşti ) .

Dacă eram un cântec, aş fi fost Green day - Know your enemy.

Dacă eram un film, aş fi fost "Dumnezeu pentru o zi".

Dacă eram o carte, aş fi fost Dracula - Bram Stoker.

Dacă eram un personaj de ficţiune, aş fi fost un vampir (da' nu din Twilight - ăia sunt gay).

Dacă eram un fel de mâncare, aş fi fost mierte fierte şi răbdări prăjite.

Dacă eram un oraş, aş fi fost Cuca Măcăii. Ştiută de mulţi şi luată la mişto de alţii.

Dacă eram un gust, aş fi fost acru. Acru ca murătura.

Dacă eram o aromă, aş fi fost varză. Sau conopidă.

Dacă eram o culoare, aş fi fost negru.

Dacă eram un material, aş fi fost lână.

Dacă eram un cuvânt, aş fi fost "prost".

Dacă eram o parte a corpului, aş fi fost degetul din mijloc.

Dacă eram o expresie a feţei, aş fi fost retardul (să fim serioşi, un retardat îl cunoşti după expresia feţei).

Dacă eram o materie de şcoală, aş fi fost muzica.

Dacă eram un personaj de desene animate, aş fi fost Bugs Bunny.

Dacă eram o formă, aş fi fost ceva fără formă.

Dacă eram un număr, aş fi fost 7. Fiindcă 7 inşi ne distrăm.

Dacă eram o maşină, aş fi fost trabant. Pentru că din mine a rămas doar o ruină. Un fleac. M-au ciuruit.

Dacă eram o haină, aş fi fost hmm... Chiloţi? :)) Pentru că fără chiloţi te simţi inconfortabil.

Leapşa merge la cine vrea că la cine o dau nu o face. Aviz Alex. Şi Ionuţ dacă vrea.

The "Yum Yum" dream

2009-12-03T20:08:00.000+02:00

Pleoapele ochilor se apleacă îngreunate de o oboseală ciudată. Când luna-şi picură argintul, iar plânsul auriu al unei stele se cutremură lin în al cerului văzduh (bla, bla..), eu pătrund inconştientă într-o lume fără glas, fără ură, fără minciună (mhm...visee), într-o lume a poveştii adoptată de vis. Cică navighez pe bătrânul râu de lapte ce bate-n maluri chiar mai alb ca zăpada, într-o barcă de napolitană cu vanilie şi glazurată cu ciocolată. Odată ajunsă pe litoralul compus în totalitate din zahăr brun şi mari bulgări de frişcă peste care s-a presărat ciocolată rasă, am păşit uimită de sălbatica splendoare interminabilă. Un zid de tiramisu (omg=p~) învăluia de jur împrejur muntele de bezea pe care se scurge caramelul auriu şi strălucitor topit de căldura soarelui. Valurile de lapte izbesc mânioase malurile solide ale visului, ajungându-se aproape de amăruiele rădăcini ale copacilor ce îşi sprijină capul de cer, făcuţi numai din îngheţată de mentă cu bucăţi mari de ciocolată. Un lac de şampanie scânteia neîncetat şi ameţea cu parfumul său. Zmeura se găsea precum în lumea reală iarba (adică buruienile, nu altceva...) şi bananele erau gata decojite şi îmbibate în finetti cu arahide. Mergeam tot înainte şi mă agăţam de lianele din spaghete cu nucă, iar tălpile mi se scufundau în stafidele aromate. Frunzele din marţipan îmi gâdilau gleznele, iar mirosul dulce al norilor din vată de zahăr, aşezaţi pe cea mai mare acadea albastră care poate exista, mă adormea din ce în ce. Mă trezesc brusc şi îmi arunc genele împăienjenite către fereastra aburită şi înceţoşată şi văd soarele alunecând pe cer. Timpul curgea (ca în pictura lui Dali) strigând şi urlând descreierat să mă ridic din pat (că doar o viaţă am şi pe aia o dorm) dar eu nu îl ascultam (ce încapăţânată!).

La mulţi ani, fă!

2009-11-30T22:36:00.000+02:00

Fă. Fă? Da mă. Ce are? Ne reprezintă, şi? Nu au venit ăia de la Top Jir (I mean Top Gear) şi au zis că îi ţara lu' Borat? Că îi o ţară de ţigani? Da nu, că ăia m-au scos din pepeni. Adică să nu ştie ei că aici-şea se vorbeşte româneşte şi nu moghioră? Apăi dacă îi prind pe stradă îi scuip între ochi. Mai puţin pă Richard Hammond că ăla a prezentat şi Brainiac cândva şi îi frumos ca un şerbet de zmeură. Dar ăsta e alt subiect, aşa că să trecem la urale (deşi am să mai deschid eu subiectul ăsta, nu-l las neterminat - că ăla micu' îi prea siropos de dulce ca să-l las):

La mulţi ani Românie, la mulţi ani şi să trăieşti şi să fii roşie următorii 5 ani şi după aia galbenă şi niciodată să nu mai fii portocalie că te-ai ars cu atâţia morcovi portocalii.

La mulţi ani Românie, să creşti maaaare, sănătoasă (adică neatacată de unguri, moldoveni, bulgari, etc. etc.) şi fericită (adică nejefuită).

La mulţi ani Românie, să ai bani (poate când om ieşi din criză că altfel ciu-ciu!!) şi să fii iubită (de către italieni şi spanioli şi francezi şi englezi ş.a.m.d).

La mulţi ani Românie să fii senină ca soarele şi să îţi pui ochelari să nu te orbescă să mai arunci câte o privire către poporul tău, către fanii tăi...

La mulţi ani Românie să trăieşti să-ţi vezi autostrada terminată!

La mulţi ani şi să ne mai dai făsui cu ciolan moca!

La mulţi ani Românie, la mulţi ani, fă!

Deea vs. Senviş

2009-11-27T20:21:00.000+02:00

Da. Ştiu că se scrie sandwich. Intrând în miezul postării, eu voi comenta un meci pe viaţă şi pe moarte între un seviş şi Andreea.

Runda 1

Senvişul loveşte cu coaja de pâine peste maxilarul Andreei, însă ea nu se lasă, nu se lasă şi îi dă o palmă zdravănă sevişului, după care enervat îi oferă o lovitură sub centură adversarei. Deea cade la pământ dar nu se dă bătută orice ar fi nimic nu o va face să renunţe. Se ia pauza dintre runde.

Runda 2

Cei doi sunt plini de energie şi cu dorinţa de a învinge. Senvişul aruncă cu salata în Deea, iar aceasta il muşcă de caşcaval [deci vă rog să aveţi gândul unde trebuie], iar senvişul plin de durere mai apucă să o pocnească cu felia peste gură pe Deea, iar aceasta se retrage. Ce repriză! Ce repriză!!!

Runda 3

Deea plină de mânie îşi muşcă duşmanul de gât iar acesta cade lat străpuns de durere. O, nu, nu aş vrea să fiu în locul lui! Senvişul plânge dar nu se lasă!! Plin de ketchiup reuşeşte să se ridice şi să îi arunce oponentei feliile de salam iute peste ochi. Deea cu ochii în lacrimi de la usturime scuipă senvişul între ochi, iar acesta se moaie cerând o pauză. O rundă plină de emoţii, de emoţii, vă spun sincer!!

Runda 4

Senvişu' încearcă să facă tot posibilul pentru a se întări la loc, dar se pare că este în desavantaj, lucru care o bucură pe Deea care este din ce în ce mai aproape de Ceapa de aur - premiul nostru din această seară. Senvişul incearcă să se menţină cât mai departe de marele obstacol, dar iată că i se citeşte frica pe faţă. Plină de mânie, Deea îi arde un pumn şi îl fleceşte până îi iese tot ketchup-ul din el.
10..9..8..7..6..5..4..3..2..1..0!!!!!

Iată doamnelor şi domnilor, Deea câştigă Ceapa de aur şi plină de victorie o ridică în văzul tuturor fanilor! Ce victorie!! Dar ce se intâmplă? Senvişul cu ultimele puteri azvârleşte nuşte cartofi prăjiţi în direcţia căştigătoarei, dar iată că Andreea a anticipat mişcarea şi s-a ferit, iar bucăţile de cartofi prăjiţi au greşit ţiinta! Senvişul cade înfrânt şi nu se mai ridică.

Ce seară oameni buni, ce seară minunată!!!

PS: La mulţi ani (şi bani) Deea!! Ăsta e cadoul meu pentru tine!! Ştii că ţi-am promis!

No hope, no love, no glory, no Happy Ending

2009-11-23T10:07:00.000+02:00

Din ciclul demoni şi îngeri am să mai adaug ceva că am văzut că le place la oameni chestii de genul. Bazat pe ideea "Iubire interzisă" à la Naţional TV, începen cu o veritabilă telenovelă între ăi de sus (alias îngeraşi) şi ăi de jos (aka ştiţi-voi-cine).

Dintr-un loc alb, melodios şi plin de gâşte zburătoare - ăăăăă, pardon, îngeri - Izabela, îngeraşul rozaliu, protectoarea tuturor piţipoancelor şi cocalarilor din lumea întreagă, stătea pe un norişor galben, probabil placat cu aur. Şi cum stătea ea acolo şi se gândea cât de frumos ar fi la ora asta în Bamboo-ul de jos, se gândi să "vegheze" puţin pe acolo, să nu se întâmple ceva cu cocalarii din lumea întreagă. Aşadar îşi puse la status "brb- veghez creaturile Domnului". Ajusă jos, îl zări pe el. Sortitul ei. Jumătatea jumătăţii ei (adică, dacă o luom matematic, sfertul ei). Avea ochii galbeni ca mierea topită (posibil să fie acelaşi personaj din postarea precedentă) şi un păr de genul hollywood. Avea un zâmbet ca de perle (parol că folosea colgate) şi era îmbrăcat Armani şi Versace. Era greu de crezut că acolo se afla iadul. Iza îşi dădu imediat seama de soundtrack-ul de fundal (spuneţi-mi că nu e pleonasm, vă rog!!vă rooog!!!) care suna cam aşa: Nu trecu un minut şi cei doi se porniră la dans. Şuncile se zbăteau ca un peşte pe uscat, glasurile cristaline ale demonilor se auzeau instantaneu, totul era ca de vis. Dar veni dimieaţa şi Iza se ridică înspre rai, dar nu fără număru' de telefon şi id-ul băiatului de "vis". Vorbiră, îşi dădură întâlnire, ce mai! Protectoarea piţipoancelor si protectorul cocalrilor erau sortiţi unul altuia. Dar erau din lumi diferite, lumi rele şi lumi bune şi dragostea lor le era categoric interzisă. Nu aveau cum să se întâlnească pentru că Iza era păzită de îngeri, care îi verificau spontan arhiva calculatorului, nu cumva să ţină legătura. El, don juanul acestei povestiri, era la fel de păzit precum o comoară cu aur. Constituţia le interzicea iubirea. Şi ar fi fost periculos. Cum ar fi ieşit un copil roşu cu aripioare de îngeraş. Ce temperament ar fi avut? Şi... cum rămâne cu reputaţia? Nu! Nu! Era categoric interzis. Cu timpul cei doi s-au uitat unul pe altul. Şi-au reluat vieţile, ea - continua să fie protectoarea marelor fane ale rozului şi marilor fani ai gagicilor şi idolatrizanţii lui Guţă. El - a rămas să agaţe alte fomei, să asculte încontinuare Vijelie, Minune & co.

Păi da. Nu e Red bull nu e happy end.

Nightmare în iad

2009-11-16T09:56:00.000+02:00

Gaaaata cu pauza... La muncă nu la cerşit!! Şi începem:

Daiana se plimba printr-un spaţiu roşu sângeriu care era tapat cu tot felul de oase. Se auzeau dintr-o parte a unui perete nişte ţipete ale unor femei ca ale unei vrăjitoare arse pe rug. Din altă parte a peretelui, se auzea o muzică ciudată ce îţi fisura timpanul. Ascultând mai atentă, distingea nişte şoapte care nu păreau a veni din nici-un perete. Se auzeau din ce în ce mai apropape. Se auzeau aşa :

Când sunetele acelea satanice nu mai erau şoapte şi parcă erau la urechea ei, Daiana întoarse capul. Vederea îi fu pătrunsă de un demon care repeta aceleaşi cuvinte:

"Archangel, Dark Angel

Lend me thy light

Through Death's veil

'Til we have Heaven in sight!"

Daiana fugea cat o ţineau picioarele, lacrimile căzându-i pe pământul inundat de sânge. Privind în jos îşi văzu picioarele mozolite cum alergau parcă robotizate. Demonul încă o urmărea. Era roşu ca sângele unui iepure nevinovat şi parcă îmbrăcat în foc. Repeta cuvintele acelea parcă să o hipnotizeze şi să îi fure toată puterea (pe care nu o avea..sau nu ştia de existenţa ei). Îşi privi mâinile schilodite şi albe de frică, sub pielea cărora se vedeau venele negre reliefate. Unghile sale roşii intraseră în piele străpungând-o. Îşi atinse faţa şi simţi gălbeneala ei care semăna a hepatită. Alunecă pe ceva. Era un craniu aruncat la întâmplare. Asta o dezavantaja pentru că demonul era mult mai aproape de ea. Fiind mânjită şi cu puterile moarte de frică îşi întoarse capul din reflex. Văzu 3 demoni. Se ridică să alerge dar parcă plutea într-un aer sufocant. Cu ochii împăienjeniţi de picăturile de sânge care se aflau peste tot pe corpul ei, văzu faţa demonului.

Avea ochi galbeni ca mierea (nu, nu era Edward din Twilight) şi corpul acoperit cu foc. Dar pe ea nu o ardea. Ciudat fu, că diavolul nu o sfărâma până în moduva oaselor ci o căra gingaş, până într-un loc ce părea a fi străpuns cu brutalitate de o lumină orbitoare pentru vederea umană. Braţele fierbinţi o încredinţară unor braţe calde, pline de afecţiune. Auzi nişte sunete aproape indescifrabile: "She is the one. Archangel, take her back!" ... Arhanghel... Privi mirată. Avea aripi negre şi era îmbrăcat cumva într-un verde închis. Avea ochii albaştrii plini de blândeţe şi păru-i era negru precum perlele negre. O sărută uşor şi îi vindecă rănile sângerânde. Daiana era acum îmbrăcată în alb şi două aripi imaculate (probabil spălate cu Persil) îi creşteau îi dreptul omoplaţilor. Doar o şoaptă auzi: "It's over!"...

Pauză....

2009-11-09T10:40:00.000+02:00

Cum creierul meu mic de pui golaş s-a încins mai ceva ca o tigaie pentru că l-am suprasolicitat, el a intrat în grevă şi în grevă a rămas. Am ajuns până la urmă la o înţelegere, după multe tocmeli şi s-au hotărât următoarele:

1. Nu voi mai posta nimic săptămâna aceasta pentru că are treabă să reţănă lecţiile pentru lucrare.
Nu îl voi mai pedesi cu câte o palmă atunci cand e prea somnoros să reţină ceva.
Nu îl voi mai obliga să născocească fel de fel de idei pentru blog.
Nu îl voi mai supune la ploi, ninsoare, vânt, etc. Îl voi proteja purtând o căciulă sau măcar din bun simţ o umbrelă.
Nu îl voi mai face "prost" sau "sec" sau "nărod" atunci cand greşeşte ceva.(Ex: Cap sec şi prost!!!) A greşi e omeneşte...
Nu îi voi mai da pastile la întâmplare cand e virusat.
Va trebui să aranjez (măcar puţin) podoaba capilară să se simtă şi el frumos (chiar dacă nu este)

Acestea fiind enumerate, vor fi puse în aplicare începând de azi, 09.11.2009.

Aşa că...PAUZĂ!!!!! Vă puteţi delecta cu ce am scris mai demult, sau dacă eşti vizitator mai vechi, vezi că am colo jos nişte pagini... bine, abia de la pagina 3 îşi vine în fire să arate postările mai vechi...Dar dacă sunteţi deştepti şi citiţi şi acest avertismet le puteţi găsi uşor.

It's a cold november rain

2009-11-02T11:12:00.000+02:00

"Plouă, plouă plouă,

Babele se ouă!!"

Ideea este că la cât de frig e ţi groază să mai faci şi ouă. La cât de frig e, îţi îngheaţă şi saliva atunci când stai la coadă la covrigii ăia calzi, ca să afli apoi că nu mai sunt şi trebuie să mai stai o juma' de oră să se facă alţii. Mama ei de treabă, că o ştergi în puii mei acasă - degetelor de la picioare dacă le dai un bobârnac cad. Şi colac peste pupăză - plouă. Cu o ploaie rece de îţi plâng siberienii de milă. Dinţii parcă îţi toacă varză. Te miri cum, de la atâta clănţănit nu ţi s-au spart deja. Dar poate le-a sărit smalţul ca la vechea oală de sarmale a bunicii. Iar îţi aduci aminte de sarmale calde şi gustoase şi iar îţi îngheaţă saliva. Cară-te dracu' acasă că m-ai înnebunit. Pe vremea asta "It's hard to hold a candle,In the cold November rain". Măcar ţi-ai fi dezgheţat flegma cu lumânarea. Scoţi bricheta şi îţi aprinzi o ţigare. A, ba nu... Îţi aduci aminte că eşti minor şi arunci ţigarea. Te bagi într-un restaunrant, cu doar un leu la tine, măcar pentru a te încălzi. Error! Restaurantul e de fiţe, iar ăia te dau în şuturi afară, crezând că eşti un cerşetor scăpat de la balamuc. Te uiţi în zare. Ce vezi??? Blocuri, blocuri, retardu' de restaurant şi o alimentară. Salvarea ta. Intrii, cumperi ceva, şi cineva te confundă cu un ţigan. Te discriminează că aşa sunt românii. Ţi-ai luat o pungă de cipsuri (ce naiba, ai doar un leu). Te aşezi zgribulit pe o bancă. De undeva auzi: "Aha! Îţi iei chipsuri în loc să te saturi de o pâine! Cerşetori ambulanţi! Ţigani împuţiţi! La muncă nu la cerşit!!". Te întrebi dacă nu cumva november rainu' ţi-a ameţit urechile. Te porţi ca un cerşetor? Da. Te ridici de pe bancă. Te scuturi, faci genoflexiuni, îţi bagi heavy metalul în căşti şi alergi către casă. În sfârşit m-ai ascultat. De când ţi-am zis să îţi muţi fundul la căldură?

Mireasa moartă

2009-10-28T23:17:00.000+02:00

Şi se făcuse seară şi Dana se îndrepta obosită către patul banal, cu arcurile sărite şi gropi adânci, dar care acum părea extraordinar de primitor. Era în pijamaua ei portocalie şi nespălată de două săptămâni, dar nu îi păsa pentru că vroia un somn dulce, iar în somn nu simţea mirosul ce o înconjura. Lumina era stinsă şi era întuneric straniu în cameră , lucru îngrozitor pentru Dana. Ficusul din colţ părea fantomatic. Aruncând o privire fără expresie către geam, tresări la mişcarea în umbră a viţei de vie, luminată orbeşte de luna plină. Cu mişcări neobservabile îşi închise ochii grei. Şi începu să viseze. Dar nu la ceva dulce, odihnitor şi frumos ca nişte bomboane de ciocolată, ci la o mireasă. Moartă. Era albastră şi cu un voal găurit şi murdar de nămol. Şi... mirosea... mirosea a.. zombie!! Deci da, trebuie să îşi spele afurisita de pijama...cosecinţele sunt grave. Din ochiul ei verde pătat ieşi un viermişor sprinten şi voinic ce dădea din coadă ca un limbric. Mâna ei dreaptă era subţire şi schilodită, iar stânga era formată doar din humerus, radius şi cubitus + falangele (adică toate oasele unei mâini) fără a fi învelite în epidermă (adică piele). Dana se gândi apoi că de la atât învăţat la biologie, anatomia omului nu îi dă pace nici în coşmaruri. Mireasa era suplă iar rochia puturoasă de pe ea îi venea mănuşă. Ţinea un buchet ofilit de mătrăgună. Părul cleios şi plin de cocoloaşe se lăsa în valuri pe obrajii ei „albastru de voroneţ”. Dar buzele îi erau roşu aprins. Dana remarcă imediat că era culoarea rujului ei de la Avon. Mireasa o apucă de mână pe fată dar forţa elastică a Danei era mai mare şi a rupt osul fiinţei fără suflet. Mâna căzu pe jos şi începu să danseze „Dnsul Pinguinului”. Mireasa îşi ridică mâna grijuliu şi o puse la loc. „ Vino! Îţi voi arăta o lume pe care nu ai mai văzut-o!” spuse fata cea albastră. „Nu… mi-e un somn de îmi pică ochii în gură…” răspunse Dana uşor (de fapt mai mult) temută. „Şi ce? Mie îmi pică în fiecare zi…” îi dădu replica, scoţându-şi unul dintre ochi şi introducându-l la loc. Dana acceptă. Văzu lumea miresei. De fapt, văzu nunta ei. Naşii erau nişte scheleţi care s-au dovedit a fi forte prietenoşi. Mirele, era şarmant doar dacă închideai amândoi ochii şi te gândeai că nu e un strigoi. Iar socrii, erau foarte cumsecade, îmbrăcaţi în haine tot la fel de murdare şi găunoase, pline de mucegai. Fratele miresei o sărută pe Dana. Greaţa provocată o făcu să se trezească scârbită. Dar parcă fusese prea pasional şi adevărat. O, da… Iubitul Danei îşi lipi buzele ca două petale de ale fetei. Greaţa dispăru într-o secundă, Dana răspunzându-i la sărut.

Dragii noştrii, dragi părinţi...

2009-10-26T09:00:00.002+02:00

În timp ce citeşti, ascultă melodia din josul postării. Da, ai ghicit, vreau să îţi ating sufletul. Vreau să îţi schimb atitudinea faţă de ei, şi ţine minte: părinţii nu mor niciodată, ei doar se ascund undeva, unde ne pot veghea în siguranţă.

"Enigmatici şi cuminţi

Terminându-şi rostul lor,

Lângă noi se sting şi mor,

Dragii noştri, dragi părinţi!"

Adrian Păunescu

Sunt versuri scrise din inimă, din suflet, cu condei tremurător şi întinate în lacrimi sincere. "Enigmatici şi cuminţi" trec în nefiinţă şi pleacă spre un tărâm de îngeri, de unde ne pot veghea, "terminându-şi rostul lor" de copii, părinţi şi mai departe bunici, cu un norişor de păr alb ce le înconjoară chipul blând şi răbdător. Cu ochii mici şi limpezi, adânc astupaţi în faţa palidă încreţită în riduri minuscule ştampilate de anii grei pe care i-au săvârşit, "lângă noi se sting şi mor," lăsând o durere surdă, mai mare decât o operaţie neanesteziată, lăsând lacrimi, lăsând bocete cumplite. Citeşte şi meditează care este rostul acestei scrieri. Aplică tâlcul emanat de postare. Sunt totuşi, "dragii noştrii, dragi părinţi"...

"Pentru cei ce ne-au făcut

Dă un ordin, dă ceva

Să-i mai poţi întîrzia

Să o ia de la-nceput.

Au plătit cu viaţa lor

Ale fiilor erori , Doamne, fă-i nemuritori

Pe părinţii care mor. "

Şi tot aşa stând şi meditând, gândeşte-te la "cei ce ne-au făcut". Gândeşte-te la ei ca la un înger. Poate chiar la propriu. Se sting precum nişte "lumânări în cuib de cuc, parcă tac şi parcă ning". Ia vezi... nu merită "un ordin, ceva să-i mai poţi întârzia" pentru "c-au plătit cu viaţa lor ale fiilor erori"? "Doamne!!! Fă-i nemuritori pe părinţii care mor!"

"Ia priviţi-i cum se duc

Ia priviţi-i cum se sting

Lumînări în cuib de cuc

Parcă tac şi parcă ning.

Plini de boli şi suferinţi

Ne întoarcem în pămînt

Cît mai sîntem, cît mai sînt,

Mîngîiaţi-i pe părinţi.

E pămîntul tot mai greu

Despărţirea-i tot mai grea

Sărut mîna, tatăl meu!

Sărut mîna, mama mea!"

"Plini de boli şi suferinţi" au trăit în viaţa dăruită de cer, pentru a-şi îndeplini rolul bine stabilit acolo, undeva, şi se întorc în pământ, pentru că "Din pământ eşti făcut, în pământ vei merge". "E pământul tot mai greu" şi "despărţirea tot mai grea" şi cu toţii ştim asta. Dar totuşi, "cât mai suntem, cât mai sunt, mângâiaţi-i pe părinţi".

Şi într-un final de povestire poate plictisitoare, poate interesantă, poate neconcentrată destul, poate exagerat de siropoasă, închei prin a spune nişte ultime cuvinte:

"Sărut mîna, tatăl meu! Sărut mîna, mama mea!"

Stefan Hrusca - Ruga pentru parinti Asculta mai multe audio diverse

Primul, Prima (leapşă)

2009-10-22T22:04:00.000+03:00

1.Prima amintire: Fiecare zi e o amintire
2.prima poză în afară de cea de la botez: când o găsesc o scanez...parol
3.prima jucărie: o veveriţă d-aia de cauciuc

4.primul tricou: unu cu margarete mov...e undeva prin sacii de haine...daca nu cumva a şters bunica cu el pe jos
5.prima bătaie: O palmă zdravănă lui Cosmin..cred că el a fost primul care a făcut cunoştinţă cu forţa mea...
6.prima carte citită: Dracula - Bram Stoker
7.primul film vazut: chiar nu îmi aduc aminte

8.prima bicicletă: o triciletă care a fost mai întâi a Cristinei şi înainte de Cris a vecinei de la 2.
9.primul cucui: cand sticla de bulion a întâlnit capul meu.
10.primul lucru găsit: ceva care era în mijlocul străzii...era maro şi mirosea urât..cred că de acolo mi se trage ideea cu Gigel

11.primul lucru înapoiat: nimic...ce se dă nu se mai cere...sau: ce-am găsit al meu să fie!

12.primul dinte pierdut: al doilea din faţă... am uitat cum se numeşte... am vrut să desfac o sticluţă de gel de duş cu dinţii... am făcut şi spume la gură:))

13.prima chestie de care mi-e ruşine să-mi amintesc: dacă îmi e ruşine să îmi amintesc, nu se spune.

14.primul contact cu animalele: puiul de găină al lui soră-mea... se numea Piţă. A căzut de pe masă şi a murit.

15.primul câine: Azor. O corcitură care mânca supă în fiecare zi.

16.prima poveste: Cred că era aia cu prinţul transformat în broască.
17.primul job: blogging

18.primul joc de noroc: Macao
19.primul lucru pe care l-am spus când am venit de la scoala în prima zi: "Mamaaaa...mi-e foame! Ce avem de mâncare?"
20.primul sărut: 6 august 2008... dacă persoana vizitează blogul atunci îi transmit salutări!!
21.prima poveste scrisă: De mine însămi într-a 5-a.... O descriere plictisitoare plină de epitete şi metafore... de atunci mi-am dat seama că am stofă de scriitor:>

Leapşa merge la Alex şi Sunet dacă mai are chef de încă una.

The tornado

2009-10-22T10:53:00.000+03:00

Ca să împac şi capra şi varza şi măgarul am făcut o postare combinată (şi în paranteză ale cui au fost opiniile) şi mi-a ieşit o relaţie matematică:

Cult (Iza)+ trist (Ami)+ ceva mai puţin scârbos (Alex)+ o tornadă (Dana)=

Psst! Se aude ceva...uite! Se mişcă lustra! "Maaami!! Ce e aia neagră de acolo?" E ceva distrugător. Mama a rămas înlemnită. O tornadă! "Fă-ră pa-ni-că..." a ciripit ea răguşită. La cealaltă casă, 2 bătrânei văzuseră şi ei infernul ce dădea năvala. Rozariul din mâna domnului Popescu tremura. Lacrimile soţiei sale se prăbuşeau. Amândoi se rugau. Amândoi erau bătrâni, ninşi de vreme, iubindu-se de-o viaţă, mereu ca în prima zi. Urmau să aibă nepoţi. Marea lor dorinţă era de a putea trăi şi vedea. Dar totul ţinea de mila Celui de sus. La altă casă, 2 îndrăgostiţi se ţineau de mână. Aveau o viaţă înainte şi se iubeau exagerat. Fata, Anca, se uită uşor spre mână. Privi inelul primit în dar acum 3 zile de la Mihai. Erau logodiţi. Se apropie tornada. Toţi închid ochii în speranţa terminării acestui coşmar. Temeliile se zguduie nervoase. Nici copiii primei familii nu mai mişcă, dând prioritate casei. Geamurile se sparg cu un zgomot de-adreptul asurzitor, dar bătrâneii erau pregatiţi de asta. Rugăciunile lor erau mai fierbinţi. Domnul Popescu strângea rozariul în mână cu forţa credinţei. Tavanul din casa viitorilor soţi se prăbuşi. De-asupra lui Mihai. Anca ţipa cât o ţineau plămânii, deşi ea ştia că nu o poate ajuta nimeni.

Tornada a plecat distrugătoare. Furia ei a devastat totul. Dar erau în viaţă. Toţi. A, ba nu... aproape toţi. Familia cu cei 2 copii, domnul şi doamna Popescu şi... doar Anca. De sub bucăţile de moloz, SMURD-ul l-a scos pe Mihai. Era mort şi Anca ştia asta, dar durerea a săgetat-o la vederea lui. Doamna Popescu a observat la mâna Ancăi mătania dăruită de ea, atunci când s-au mutat cei doi. "Mihai nu a vrut să o poarte... a zis că nu crede în aşa ceva.. nici azi nu a vrut... nu avea credinţă şi atunci ar fi purtat-o degeaba. Spunea că nu e aşa rău şi nu ne va cădea cerul în cap... deşi, tavanul..." Anca se opri brusc. Se simţea teama în voce. "Mi-aţi salvat viaţa! Dumneavoastră! Dacă nu purtam mătania, sfârşeam acolo..." privi neputincioasă şi îndurerată la grămada de tavan. " Însă mi-aş fi dorit din răsputeri să fiu eu acolo, nu Mihai...eu!! M-aţi salvat!" striga Anca cu o sclipire în ochii ei întunecaţi ca fumul. "Nu eu te-am salvat... El" şopti bătrânica privnd spre cer.

Anca a înţeles despre ce era vorba. Tu ai înţeles?

Gigel

2009-10-17T20:54:00.000+03:00

Gigel era elev la liceul X din urbea Y. Gigel era un elev silitor, dar mai avea mici scăpări. Gigel era un băiat timid, cu capul pe umeri (că nu putea să îl aibă pe picioare) şi stătea în pătrăţelul lui, nepăsându-i dacă îl vorbeşte cineva de bine sau de rău. Gigel avea 17 ani şi ceva. Buuun, am terminat cu incipitul. Să trecem la intrigă. Într-o zi însorită, mama gătise fasole. Fasole bătută, ciorbă de fasole, iahnie de fasole, tot alaiul... Gigel pleacă la şcoală sătul de trei feluri de fasole. Maţele-i forfoiau arătând fără jenă că nu le căzuse prea bine prânzul pe care tocmai îl primiseră. El nu le băga în seamă atât timp cât doar el simţea asta. Dar intestinele lui vroiau să devine celebre cu orice preţ. Şi au început să elimine.... şi să elimine....flatulenţe (ca să zicem mai elegant). Gigică s-a îngrijorat de presiunea care exista în interiorul său, presiunea care îl apăsa dându-i un disconfort total. Sună de pauză – primul drum: toaleta. Gigişor simte cum vine. Presiunea....Presiunea despre care vorbeam.... BUFFFFFFFFFF!!!!!! A explodat. E liber. Gigel e liber. Dar el e un băieţel sensibil, aşa că explozia a fost chiar ca o explozie, nimerind în, pe, lângă şi după wc. De asemenea, a „înfrumuseţat” pereţii budei cu nişte picturi rupestre de invidiat. Dar măcar scăpase. Asta era cel mai important. Tactic, se duce la chiuveta din colţul băii, se spală duios pe mâini, fluierând a fericire.

Femeia de servici intră plisctisită cu obiectul muncii – mopul – în mână fără a se gândi măcar ce iad o aşteptă în cabina 3 din baia plină de tutun a băieţilor. Gigel se uită cu o privire diabolică şi o uşoară milă spre femeie. Zâmbeşte îngâmfat în oglindă. Secunda următoare se aude un mop căzând pe jos, şi injurii obscene la adresa făptaşului. Gigel iese din baie puţin trist, gândindu-se că pictura făcută de sistemul lui excretor va fi ştearsă de femeia care, de atâta timp ţipase la el să nu mai arunce chiştoacele aprinse în coşul de gunoi destinat în special hârtiei folosite. Pentru pedeapsa oferită de Gigel, femeia de serviciu nu are decât să mulţumească intrgii noastre din această povestire, mama gospodină şi grijulie a lui Gigel.

Sufletul meu

2009-10-12T23:10:00.000+03:00

Sau Testament. Sau Dorinţe. Sau...orice titlu vă trece prin cap.

Mi-am respectat promisiunea faţă de Alex de a scrie ceva despre suflet. Iată ce a ieşt:

Mi-au apărut bube. Unii zic că aviară. Eu zic că e porcină. În ambele cazuri sfârşitul sufletului meu va fi acelaşi: va avea 2 aripi (sper să fie roz) şi se va înălţa printre norii de vată de zahăr şi va înota în votcă şi... să revenim la oile noastre. Marea avere ( două paturi şi un porc bolnav de AH1N1), va fi lăsată colegilor, care , la bine şi la rău mi-au fost alături, la copiat şi la şoptit, la pârât şi la luat apărarea. Am o premoniţie că sufletul meu angelic va zbura "Flu!Flu!" printre norii roz, unde îl va întâlni pe Bacovia, mult mai fericit şi îi va cere un autograf (ca o mare fană) şi o poză cu el, unde îl va vedea pe Michael Jackson înconjurat de copii şi se va aşeza pe genunchiul lui spunându-i ce vrea de Căciun, unde Patrick Swayze îl va învăţa un "Dirty dance", unde Kurt Kobain îi va dedica o melodie rock, unde va mânca ciocolată fără să se îngraşe, unde piţipongeala va fi ilegală, unde va locui cu Green day în Casa Poporului [=))], unde guvernul (şi numai el) va încerca să supravieţuiască unei crize economice îmbibată cu minciuni electorale, unde îl va întâlni pe Mihai Viteazul şi îi va spune că datorită lui era să ia un 3 la istorie, unde "Deşteaptă-te, române!" se va numi "Culcă-te odată, române!" şi va fi pus pe ritm de heavy metal şi unde Marian Vanghelie va fi ministrul educaţiei.

Vise...

Despre viaţă (leapşa)

2009-10-10T22:28:00.000+03:00

Ovi mi-a dat acordul să joc leapşa cu întrebările despre viaţă. Ovi eşti cel mai cel om dintre oameni. Mulţumesc muuult de tot.

1. Ce vârstă ţi-ai da dacă nu ai şti câţi ani ai? 7?

2. Ce e mai rău: să eşuezi sau să nu încerci? Să încerci să nu eşuezi.

3. Dacă viaţa e atât de scurtă, de ce facem multe lucruri care nu ne plac? Pentru că le încercăm să vedem dacă ne plac.

4. Când ţi se pare că s-a vorbit şi s-a făcut totul, ţi se pare că ai vorbit mai mult decât ai făcut? Posibil

5. Dacă moneda naţională ar fi fericirea, cât de bogat ai fi? Nici prea, prea, nici foarte, foarte.

6. Care este lucrul pe care ai vrea să îl vezi cel mai mult schimbat la oameni? Lenea

7. Faci ceea ce ai visat că faci, sau faci ceea ce faci pentru că împrejurările te-au adus aici? Fac ceea ce nu am visat decât când am citit blogu' lui Alex.

8. Dacă media de viaţă ar fi de doar 40 de ani, ţi-ai trăi viaţa diferit? Nu.
9. Eşti mai preocupat să faci lucrurile cum trebuie sau lucrurile care trebuie? Care, cum trebuie.
10. Dacă ar fi să oferi un singur sfat unui copil despre viaţă, care ar fi acela? Nu fuma ce fumează nenea ăla de la colţ .
11. Ce ai prefera să fii: un geniu stresat sau un prost fericit? Un geniu fericit.

12. Ce-ai alege între amintirile pe care le ai până acum sau a fi incapabil să mai ai amintiri de acum înainte? Amintirile de până acum. Sunt cele mai frumoase.

13. Îţi mai aduci aminte de momentul acela de acum 5 ani când erai extrem de nervos şi nefericit? Mai are vreo importanţă acum? Acum 5 ani, aveam 8 ani. Cred că se întâmpla atunci când am luat calificativul "B" la caligrafie:))

14. Care este cea mai frumoasă amintire de-a ta din copilărie? Ce o face atât de specială? Cea mai frumoasă amintire din copilărie e fiecare zi petrecută.
15. Dacă ai câştiga un milion de dolari, ai renunţa la ceea ce faci acum? Ce fac acum??
16. Când a fost ultima oară când te-ai aruncat cu capul înainte în ceva în care credeai din tot sufletul, deşi toţi te sfătuiau să nu încerci? Burta dirigintelui. În excursie. Toţi ziceau să nu ies din cameră că e dirigul la uşă. Dar eu Batman! Batman!

17. Când a fost ultima oară când ţi-ai auzit sunetul propriei respiraţii? După ce mi-am suflat nasul.

18. Care e lucrul pe care ţi l-ai dorit întotdeauna să îl faci şi încă nu l-ai făcut? Ce te opreşte? Curat în cameră. Mă opreşte lenea.
19. Care e lucrul pe care îl faci mai bine decât toţi ceilalţi pe care îi cunoşti? Sa ma ataşez de străini. Chiar dacă nu ştiu ce vorbesc.

Leapşa merge la Alex , Sunet şi Tommy .

Descriere

2009-10-09T12:30:00.000+03:00

Sau " O pădure".

Să încercăm, aşa cum a zis Ami (thanks again!!), să facem o descriere. Dar nu mă pot abţine de la a nu face comentarii în paranteze:D...

Sus - albastru pictat cu norişori albi. Jos - ruginiu pictat cu galben. În dreapta - beţe ce se întind până dincolo de vederea umană. În stânga - beţe ce se întind mai sus de vederea unui om. În faţă - la fel. În spate - idem. Tragem concluzia: o pădure. O pădure întinsă pe hectare întregi, o pădure cuprinsă de toamnă, o pădure pustiită de vreme. E frumos pentru cineva îmbrăţişat de o melancolie a vieţii (mai pe scurt, emo-kid). E straniu pentru cineva care vede fericirea ca un fel de rutină zilnică (adică anti emo). Cred că Bacovia s-ar simţi bine în pădurea aceasta. Sunt copaci scrijeliţi şi mutilaţi (poate de fantomeeee), goi, cu crengile in vântul biciuitor. Îmi vine să citez:

"Carbonizate flori, noian de negru...

Sicrie nergre, arse, de metal,

Vestminte funerare de mangal

Negru profund, noian de negru..."

Plouă... Da, a început să plouă... De parcă nu era destul de deprimant acest colţ fumuriu. Cad picături din cerul odinioară albastru, zdrobindu-se dureros de pietre, pătându-le în negru precum un dalmaţian (ce comparaţie!).

"Plouă, plouă, plouă,

Vreme de beţie -

Şi s-asculţi pustiul,

Ce melancolie!

Plouă, plouă, plouă..."

Copacii încep a lua forme ciudate. Crengile se mişcă manevrate (like a puppet) de vântul schingiuitor, dând un sentiment accentuat de teroare. Provoacă nervi. O, Bacovia, ţi-am zis că e un rai pentru tine...

"...E sânge, plumb şi toamnă.

Cu negru braţ de pace

O cracă tot mă-ndeamnă

Lugubră şi tenace.

E sânge, plumb şi toamnă."

P.S: Thanks Bacovia pentru punctul de inspiraţie...dacă nu erai tu, compunerea asta nu era aşa de "TRU", sper că mă auzi de acolo de unde eşti...consideră-l un tribut!

Lipsă acută de idei...

2009-10-08T10:39:00.000+03:00

Aştept ceva, orice, o idee de bază...pe la şcoală - nimic interesant, deci nu am ce să trântesc pe blog... orice idee este bine-venită... străduiţi-vă să vă gândiţi la ceva, că mintea mea a devenit un vid... aştept prpuneri!!!:D:D:D

Şedinţa cu părinţii

2009-09-28T22:04:00.000+03:00

Sau momentul adevărului. Greu de crezut, imposibil de imaginat, devastator de dramatic. Pe scurt, multă, multă durere de cap şi pălăvrăgeli fără rost sau înţeles. După "intelectuala" oră de dirigenţie au început să apără (încet dar sigur) părinţii plictisiţi după orele infernale de la servici, în care şeful mai bombănea ceva parcă cerând o înjurătură. Şedinţa începe iar dirigintele îi sechestrează precum un exorcist pe bieţii părinţi, nelăsând pe nimeni să între sau să iasă. Nu putem spune despre elevii conştiincioşi că ascultă pe la uşi, ei doar se pun la curent cu evoluţia şedinţei. Inima le stă în loc auzind strigăte şi urlete şi confruntări (imaginaţia lor nu are limite, gândul lor zburând către episoadele Tom şi Jerry în care sar scaune şi se rup mese), gândindu-se că poate îi plesneşte vreo arteră, dar ideea sumbră le trece repede aducându-şi aminte că nu sunt aşa norocoşi. Ei (adică mie) îi vine să se uşureze (ştiţi voi...chemarea naturii) şi se duce la toaleta profesorilor, pentru că era cea mai aproape şi cea mai frumos mirositoare din toată şcoala. De la etaj se aud băncile şi scaunele rupte din episodul cu Tom şi Jerry pe care l-am pomenit mai sus. Femeile de servici erau la mama naiba prin podul şcolii pentru că acolo le văzuse în drum către budă. Adrenalina creştea simultan cu sunetul. "Mama ei de adrenalină, mă car de aici!" îşi spuse ea. Ajunse înapoi la locul judecăţii unde se puse la curent cu ceea ce pierduse în vremea în care a fost la closet. Află că un tătic a fost scos la ascultare şi o mămică critica (e cacofonie?) sistemul de învăţământ la franceză. Trecu o oră. Mai trecu una. Un nor de plictiseală se aşezase deasupra capului mamei ei (adică mamei mele). "Cu permisiunea dumneavoastră ...bla bla vreau să plec". Unu ieşi victorios! Să îi vedem pe ceilalţi... Plec..Plec?...Plec!!!!...Uraaaaaaaa!!!!!

Bileţeleeeee.....(sau messenger live)

2009-09-21T20:24:00.000+03:00

Bileţele!! Ora de bio. Bileţele!=)) Am să citez nişte bileţeleeee... Printre urletele de heavy metal din casca mea, mai eram atenta şi la bileţelele care circulau prin clasă ca pe autostradă. Eu le dirijam, aplicând regula priorităţii de dreapta şi din când în când mai făceam pe semaforul. Unele treceau prin faţa mea, altele greşeau ţinta, nimerind ÎN faţa mea. Iată o convorbire (anonimă...nu vreau să am probleme, aşa că am înlocuit numele cu persoana 1 şi persoana 2 + persoana 3.....):

1:"Auzi, bă... mă piş pe Leidy Gaga"

2:"da mă...nu eşti singurul...ar trebui să facem o campanie jos Gaga"

3: "metallica!!!\m/"

1: "ce-are mă ăsta??"

2: "e posedat..am auzit că l-au exorcizat!"

1:" zău??cine??"

3:" nimeni mă...2 e prost!"

1: "3...ce asculţi acolo??"

3: "viva metallica!!"

2: "1...îţi zisei mă că 3 e posedat"

3: " să vezi ce te posedez eu cu o scatoalcă!!X("

1: "vreau să fiu de faţă!!!!=p~"

3+2: "NUUUU!!"

1: "şase!!! vine profaaa!!"

6: "m-a strigat cineva??"

3: "ia uite şi la ăla de unde răspunde=))"

6: " pun rămăşeag că vorbiţi de 2 că e prost"

1: "maichia ăsta de unde ştie??"

2: "există un singur trădător!!! 3!!!"

3: "e, c***t...eu nu zisei nimic!!"

6: " în orice discuţie în care e inclus 2 se spune despre el că e prost=))"

1:"bine zis!!"

2: "acu chiar vine profa!!"

3: " bă, bă!!"

1+2+6:"ce mă?"

3: "viva green day!!!:x:x:x"

....END?!...

Wake me up when september ends

2009-09-14T18:46:00.000+03:00

Este titlul unei melodii Green Day..(ştiu, ştiu...v-am înnebunit) dar aici nu este vorba de Green day. Este vorba de ŞCOALĂ. Eterna Şcoală. Care începe (aţi ghicit) în septembrie. Nimic nu se compara cu emoţionantul discurs al directorului (pe care nu îl asculta nimeni şi care este în pararel cu discursul meu despre campania electorala), cu nerăbdarea de a vedea noua colegă a clasei care îţi dă un gust amar sau cu pupăturile gen "Surprize Surprize" între colegi. Nimic nu este mai înfiorător ca vocea celui mai înfocat fan al comunismului (prietenii ştiu de ce) şi nimic nu se compară cu groaza unui nou an şcolar şi tristeţea de a te uita în spate văzând piscina de la ştrandul municipal şi grătarul de duminică. Tragic. Sfâşietor. Dureros. Catalogul....Vine catalogul...(prea multă exagerare, nu-i aşa??)

Basm demenţial dintr-o minte dementă

2009-09-09T12:54:00.000+03:00

Numa’ numa’ ce mă pusesem în pat gata să ascult povestea de noapte bună. Poveste spontană, din mintea unei surori cu insomnie gravă. Şi începe aşa: (ce este în paranteză comentez eu) „Eu o sun pe Cristina fericită spunându-i că a luat bac-ul şi pentru asta ne va lăsa mama la concertul U2 din România. Eu accept fără nicio îndoială, ba chiar spun ~Dă-i naiba de Green day că nu aş da niciun ban pe ei! Green day sucks!~

(repet: este doar gândirea Cristinei! Nu mă acuzaţi de trădare...). Mai mult, mergem la concertul RHCP unde eu, mai îndrăzneaţă de fel, urc pe scenă (OMG!OMG!) şi îi fur chitara lui John Frusciante pe care o duc surorii mele şi aceasta începe să cânte, iar Red Hot Chili Peppers o adoră şi îi propun să înregistreze un album împreună care a ajuns No.1 în topurile internaţionale şi bilboard. Green day aud de ea şi îi propun un featuring care reuşeşte, iar apoi pornesc într-un turneu împreună (păi parcă nu îi plăcea formaţia...), eu implorând-o să mă ia şi pe mine. În timpul concertului a venit BONO şi m-a cerut în căsătorie şi eu (ca o fată deşteaptă) l-am refuzat şi i-am spus să se care. Billie (acu’- i acu’) a venit cu soţia şi i-a spus că mă iubeşte pe mine (ce frumos!) şi s-a pus în genunchi declarându-mi iubirea veşnică. Vroia să fiu nevasta lui şi eu (VACĂ!!!!) am refuzat (WTF? Am vrut să o bat pe soru-mea numai pentru că s-a gândit la asta!). Tre cool, drogat, îmi spune că vrea să aibă copii cu mine (=))) 3 cereri într-o zi, şi toate refuzate). Trecem peste asta. În timpul concertului, încep să râgâi, iar publicul mă aclamează şi cere bis după bis de mai e puţin şi produc Big Bangul (nu-i bai că şi Billie Joe a râgâit pe scenă). Refuzând atâtea cereri, îmi descopăr latura mea inter-umană şi mă duc la Lady GaGa (De ce tocmai ea, nu stiu...) şi îi cer dragostea eternă (:O). După vro douăj’ de ani, Vine Billie Joe şi mă cere în căsătorie că el nu mai are bani, iar eu accept cu un DA hotărât (cum spuneam, o să-l iubesc până la adânci bătrâneţi). Şi am trăit fericiţi până a murit Billie Joe Armstrong! SFÂRŞIT

Omg! They will kill me!! You bastards!!

2009-09-04T10:59:00.000+03:00

Aveţi poftă de colivă??Aşteptaţi până în 2075 să o mâncaţi!! La fel ca sora mea, mi-am aflat ceasul morţii...Ziua în care voi da ortu' popii. Ziua în care voi veţi fi cei mai fericiţi din lume. Ziua. Sau noaptea, depinde.E un sentiment foarte ciudat, pe cuvânt! Să vezi cele 2, 037, 009,768 secunde scurgându-se. Am timp să mă gândesc cui îi las averea mea ce scumpă (adică două paturi şi un porc bolnav de AH1N1). La vârsta de 79 de ani, când mă voi menţine ca Tina Turner sau ca doda Floarea de peste drum, mergând în boată cu 7 saci de buruieni în spinare şi oile înaintea mea, nesinchisindu-se să ajute o bătrână, îmi voi da suflarea într-un sicriu de bronz suflat în aur şi tapiţerie de catifea. Fiecare pensie va fi un prilej de bucurie şi fiecare leu în plus îmi va stârni o lacrimă în gândul meu, mulţumind (adică f**** de guvern ). Fiecare criză financiară mă va duce pe drumuri şi fiecare scumpire a pâini mă va face să mulţumesc mai mult ( !&$%^&##*+!?* cu scumpirea ta cu tot). În orice caz, de mâine mă voi strădui să fiu optimistă pentru că astfel voi trăi până în 2090 şi mă voi abtine de la pesimism pentru că îmi voi scurta viaţa cu vreo 21 de ani, adică până prin 2058. Voi înceta să fiu sadică pentru că astfel voi muri în 2035. Cristina v-a muri în 2070, (deci voi apuca să-i mânc colacul) şi îmi va fii aşa dor de ea, iar Adriana va veni la înmormântarea ei (şi eu îi voi da colivă otrăvită) iar ea, de supărare v-a muri după exact o lună. Eu voi domina pământul!!!!

UPDATE: Băăă..!!!! îmi scurtară ăştia viaţa...vineri muream pe 2 mai 2075 acu mor pe 16 aprilie 2075...O fi de la tutunul de aseară???

Billie vs. Bono

2009-09-02T13:32:00.000+03:00

Aoleu!!! A început să îmi placă U2...wtf? cred că am înnebunit cu siguranţă. Sau poate e contribuţia lu' soră-mea care ascultă zi şi noapte formaţia asta...sunt doar unele melodii care îmi plac, dar sunt unele care sună a disperare. Stay (far away so close) - este una din puţinele melodii care îmi plac. Mai este şi Pride şi One şi Where the streets have no name care sună destul de mişto! cât despre Bono...are unele momente în care falsează mai rău decât mine sub duş. Era un turneu (habar n-am care, nu sunt informată aşa bine) în care avea o voce destul de melodioasă..şi cred că este vorba de acelaşi tuneu în care nu purta ochelari. Din spusele Cristinei, avea 40 de ani. Fanii adevăraţi stiu despre ce vorbesc. Oricum, nu mă fascinează aşa mult încât să dau 50 de lei pentru un album original (mai bine il fur d p Odc şi îmi rămân şi bani de buzunar) şi nici un bilet la concert nu m-ar tenta decât dacă ar fii moca. Mai bine păstrez banii pentru Green day. Că tot venii vorba de ei, am devenit cam pancă. Şi aici mă refer la muzica "Punk!". Eu şi Cristina ne tocmeam ca ţigăncile (şi aici să nu înţelegeţi că e discriminare cum aţi făcut la Madonna) la melodia "Saints are coming" unde cântă Green day cu U2 ba că Billie Joe cântă mult mai frumos decât Bono (să recunoastem cu toţii că există o urmă de adevăr în spusele mele) ba că Bono vezi Doamne e o legendă şi cântă mai frumos. Care este definiţia legendei învaţată la Limba şi Literatura Română vă rog frumos???

Preluat de pe blogul secundar : http://www.d-ale-prostilor.blogspot.com/

Ăla care merge pe sub Bucureşti

2009-08-31T22:14:00.000+03:00

Am o râcă pe bucureşteni... Şi ei au râcă pe mine, cu siguranţă! Mi se pare totuşi prea...mizerabil(oraşul vreau să zic)! Oamenii parcă au tupeu prea mare! De ce nu sunt şi ei ca ardelenii, care dacă strănută într-un colţ se aude "Noroc!" din alt colţ. Sau ca oltenii: strănută într-un colţ şi se aude "Faci chef???" din alt colţ. Sau ca bănăţenii care strănută într-un colţ şi se aude "Pune mâna la gură că îmi dai stafillococci!!" din alt colţ. Dar ei nu zic nimic. Datorită lor, am lapsusuri. O dată, la şcoală trebuia să zic ceva despre un metrou... cuvântul ăsta îmi stătea pe limbă mai rău decât gustul unei ciocolăţi "Heidi"... mintea mea de pui golaş a găsit repede un sinonim: "ĂLA CARE MERGE PE SUB BUCUREŞTI". Sinonim cam mare...eu zic totuşi că este o explicaţie care trebuie introdusă în DEX. Metrou= chestie din-aia care merge pe sub Bucureşti. Ori, aflându-mă în trafic am citit "Strada Drogurilor" în loc de "Strada dogarilor"...teoretic, am greşit. Practic...Dumnezeu ştie! Şi "Pârţul Industrial" în loc de "Parcul Industrial" a fost o altă greşeală teoretică, dar practică..nu se ştie!

incredibil...iti plăteşti moartea..

2009-08-31T21:08:00.000+03:00

Zilele astea mi-am făcut un test. Nu o să ghiciti ce fel de test. De conducere. Menţionez că nu am carnet de conducere (ce naiba, am doar 13 ani) şi nici nu am intenţia de a-l avea prea curând (cum spuneam, am doar 13 ani), cu atât mai mult că nu am citit codul penal (nu citesc eu nici "Baltagul" dar codu' penal). Am luat 20 de puncte din 26. Cu încă două puncte în plus, puteam să fur maşina tatei şi să conduc legal (că doar trecusem testul) pe şoselele dragului oraş. Testul chiar nu era la bâză. Era făcut după codul penal din Decembrie 2006. Am fost la 2 puncte de a trece testul. Şi asta pentru că m-am grăbit şi am terminat testul în 734 de secunde. Cam 17 minute juma'. Eu, un borac de 13 ani, fără studii "superioare" sau cunoaşterea legilor. SENZAŢIONAL!!! Şi când mă gândesc că unii dau mită grea pentru un test... mita aceea e avansul unei morti sigure. De ce să te grăbeşti spre moarte când poti pune burta pe codul rutier, să citeşti şi să îţi asiguri viaţa.

Teroarea verii

2009-08-25T20:30:00.000+03:00

Staţi liniştiţi, nu e vorba de un film horror... E mai mult de atât!!! Coşmarul lunii iulie abia s-a terminat. Plină de transpiraţie şi cu o uşoară durere de spate (şi de fund de la atâta stat pe scaun) am trecut cu brio tortura unor fructe blestemate care fac partea masculină să se comporte ca porcii atunci când beau zeama cu gust incredibil (pentru bărbaţi) şi oribil (pentru unele femei). Da!! Chiar ele sunt diavolii care scot untul din tine şi la cărat şi la adunat şi la scuturat... Prunele posedate care te scot din minţi! Titlul compunerii nu a fost pus la bâză. Chiar a existat un masacru. Între mine şi prună(e). Prea multe nu am adunat (poate m-aţi înţelege dacă aţi avea vocea soră-mi pe fundal, cântând cover-uri ale melodiilor trupei U2) însă majoritatea fructelor au fost măcelărite de mine însămi. Paiele de fân erau arma crimei, străpungând, înjunghiind şi scobind prunele în aşa fel în care să „doară”. Mai erau şi cofleciturile alea sorite de pe jos care se pleoşteau în mâna mea, odată cu stomacul meu. Şi, colac peste pupăză, săreau un milion şi jumătate de lăcuste pe mine de parcă aş fi fost o delicatesă scumpă, delicioasă şi irezistibilă. Între lăcuste şi mine era o afecţiune ca între un gras şi mega-hamburgerul delicios din vitrina unui fast-food de elită. Răzbunătoare, am chemat curcile să le vină de hac. SURPRIZĂ!!! Lăcustele au sărit ca puricii (majoritatea fiind mâncate) însă curcanii m-au văzut ca un toreador îndrăzneţ îmbrăcat în roşu. Ce-a urmat, Dumnezeu cu mila! Ultima prună adunată a fost sacrificată. Şi chiar dureros. Ca să nu fi pus titlul degeaba, am să vă descriu sacrificarea ultimei prune adunate. Mai pe scurt, că v-am plictisit. Pruna a fost aruncată cu bestialitate în focul ce ardea mocnit, aceasta explodând şi scoţând un şuierat sunând parcă a „Maaamă, chiar că am enervato!!!”

Obsesia cere sacrificii

2009-06-29T17:00:00.000+03:00

Da. Aşa este. Obsesia cere sacrificii. Mai ales obsesia mea pentru MTV. Fie că e zi, fie că e noapte, MTV–ul sună la maxim. Fie că mama e în baie, fie că e publicitate la telenovele, audienţa MTV-ului creşte cu încă un telespectator – eu. Era noapte călduroasă. Noapte, ora 12 probabil. La MTV rula „World stage”. Tocmai eu să pierd? În seara aceea concerta Metallica. Îmi rugam cu lacrimi (de crocodil, ce-i drept) părinţii să mă lase să vizionez MTV-ul. Un telespectator în plus dădea bine la audienţă. Dar nu. Părinţii mei vroiau să se culce. Vroiau un somn dulce şi liniştit, fără urletele disperate ale roackerilor metalici. „Dar e Metallica!!!!” am strigat eu de parcă eram posedată de heavy metal. Nu. Nici asta nu a ajutat. A doua zi, trebuia să mergem la onomastica unei rude. Oameni bogaţi, deci bufet baban. „Renunţ la onomastică” a gândit micul meu creier de pui de avicola. Zis şi făcut. Până la urmă, era totuşi MTV. Aşa că, o oră părinţii mei au fost terorizaţi de ritmurile metalice. Tortura dureroasă a fost la „Enter sandman”. Dar a meritat. Ca să aflu apoi, că, reluarea concertului a fost a doua zi, şi că nu era nevoie de sacrificiu. Un sacrificiu a fost şi când trebuia să mergem în oraş, eu cu părinţii mei. Trebuia să închid calculatorul, dar am dat o fugă pe mess. Online era şi Pavel de la „Lol story”. Aveam o mare întrebare pentru el aşa că am mai rămas puţin. Părinţii se cam grăbeau aşa că mi-a luat mai mult timp să mă tocmesc cu ei să mă lase să vorbesc cu Pavel. S-au supărat şi au plecat fără mine. Bucuroasă, am dat clic pe id-ul lui. Prea târziu. În secunda următoare Pavel a ieşit de pe mess. Tragic.

România, Româniaa, ole, ole, ole!!!

2009-06-29T12:01:00.000+03:00

EtErNa Şi FaScInAnTa RoMâNiE

Lumea in care trăim

Cine râde la urmă râde mai bine

2009-06-27T11:00:00.001+03:00

Zi însorită în luna cireşelor. Pereţii casei mele sunt albi ca ai unei case de nebuni. Sanatoriu? Nu. Vroiam linişte. Nimic mai mult. Nu ceream o fanfară. Nu. Nicidecum. Linişte deplină. Nu se auzea decât musca. Pe care, într-un final, luând flitul, am doborâto sufocată la pământ. Priveam la cai verzi pe pereţi. Telefonul sună. Toată liniştea mea a fost poluată. De ce?? De ce eu??? Răspund, uşor (de fapt mai mult) plictisită. Era soră-mea. Cu o fericire prea mare (şi o uşoară disperare) în voce, mă sună alarmată şi îmi dă o veste „mare”: a câştigat un bilet la concert la Santana. HUH??? Cu o mişcare bruscă sunt în picioare, zdrobind şi ultimul purec de pe cearceaf. Dar era şi o veste proastă: mama nu o lăsa singură la concert. M-am dezumflat ca un balon spart cu un vârf de ac. Dar mai era un colac de salvare: şi eu puteam să sun la ziar şi să câştig. Gata. Zis şi făcut. Dau eu telefon şi răspund la întrebarea greoaie pe care cu siguranţă nu ar fi ştiut-o nimeni („Care este titlul ziarului de astăzi?”). Deja mă gândeam în ce să mă îmbrac la concert... aveam remuşcări cu privire la musca sufocată şi purecii zdrobiţi... până când... operatorul telefonic mă informează că e prin tragere la sorţi. În acel moment am ştiut că este doar răzbunarea sufletelor adormite ale puricilor şi amărâtei muşte. Conştiinţa mea era încărcată. Biletul meu la Santana...copilul meu...sufletul meu...nuuuuuu.... dau repede să o sun pe soră-mea şi asta cade prăbuşită la pământ privind stelele verzi învârtindu-se ca o tiribombă. Prea târziu. Deja anunţase pe toată lumea cu privire la realizarea ei. Hm... cică ziarul „Adevărul”... după mine e „Minciuna”

Noaptea...buhuhu....>:)

2009-06-27T09:53:00.000+03:00

Totul e negru, negru ca gândurile mele. Cerul mai este pătat cu câte o stea, dar curând umbrele de nori le vor acoperii. Se pot observa siluetele vagi şi negre ale copacilor, de parcă ar avea viaţă. Încep să caut imagini printre nori, dar aceştia nu întruchipează figuri, ci doar nişte urme lăsate parcă de stafii. Cuprinsă de totala concentraţie aflată în altă lume, observ, din reflex, un strop de apă ce se zdrobise puternic de pământul tare şi rece. Mă uit în sus, şi, printre doliul purtat de nori, găsesc o altă latură a cerului: avea pregătit un plan feroce pentru noaptea viselor, sau, poate a coşmarurilor. Un gândăcel cu privirea tristă şi mintea rătăcită se înghesuie să mi se urce pe picior. Îl las să ajungă la destinaţia dorită, indiferent care ar fi ea, sau chiar dacă dânsul s-a pierdut prin labirintul răutăcios al nopţii. O arătare ciudată cu chip de înger dansează prin ploaia care cu siguranţă nu se va pierde în peisaj prea curând. Ciudăţenia aprinde nişte lumânări, care scânteiază atât de dens, încât iau locul stelelor ce au fost deja puse în umbră. Foşnetul straniu condus de vânt până la mine îmi dă fiori fără oprire. Frica mi-a asasinat curajul şi am dat să plec, dar o baltă de lumină mi-a străpuns privirea. Am văzut chipul de diamant al ciudăţeniei, din ce în ce mai aproape. Se îndrepta spre mine... Cum curajul îmi fusese ucis, frica victorioasă se pare că murea şi ea de frică. Două aripi imaculate şi strălucitoare ca sideful unei perle, se îndreptau acum spre cer, torturând întunericul până la moarte, iar lumina triumfului era aşa de puternică, încât m-a făcut să leşin... sau poate groaza? O fracţiune de secundă a durat inconştienţa mea, astfel încât să îmi pot da seama că nu eram căzută ca un bolovan în holul casei mele, ci adormită ca un buştean în patul camerei mele.

Cenuşăreasa

2009-06-27T09:48:00.000+03:00

Un important om de afaceri, cu mulţi bani, s-a căsătorit cu o femeie frumoasă, dar bolnavă de cancer. Când cancerul s-a agravat, pe patul de spital, soţia omului de afaceri şi-a chemat fiica la ea şi i-a zis să fie bună şi cu sufletul curat. După moarte, fetiţa se ocupa să aranjeze şi să facă ea singură parastasele. În primăvara următoare, omul de afaceri şi-a refăcut viaţa şi s-a căsătorit cu o femeie care avea două fiice frumoase dar rele şi fiţoase. Fetei omului de afaceri îi confiscară hainele de firmă şi în schimb îi dădură nişte porcării de pe coleus. Cum maşina de spălat se stricase, fata era nevoită să spele rufele. Ea nu avea timp de duş aşa că surorile i-au pus numele cenuşăreasa. Într-o zi, omul de afaceri trebuia sa se ducă la Milano şi şi-a întrebat fetele ce îşi doresc de acolo. Răspunsul era simplu: haine de firmă şi bijuterii. La Milano, omul s-a dus într-un mall şi a cumpărat tot ce îi spuseseră fetele: Armani, Versace, Gucci... Şi i-a cumpărat Cenuşăresei un lăstar de alun pe care fata l-a sădit la mormântul mamei ei. Un politician a invitat toate fetele din oraş la petrecerea din Bamboo pentru a se însura şi fiul său. Surorile îi porunciră Cenuşăresei să le ajute să se îmbrace. După rugăminţile fierbinţi ale Cenuşăresei, maştera vru să o lase în club, cu condiţia să aspire toata casa în 2 ore. Dar casa era mare; avea 2 etaje. Cenuşăreasa şi-a sunat nişte colege şi împreună au aspirat toată casa. Dar femeia îi spuse să şteargă şi praful. Prietenele sale veniră din nou. Mama vitregă nu o luo în seama şi îi spuse că nu are haine de firmă. Cenuşăreasa se împrumută de nişte bani de la colegele sale şi se duse în mall şi îşi cumpără nişte blugi Chanel şi un tricou Pierre Cardin cu pantofi Prada. Surorile când o văzură nu o recunoscură datorită mulţimii. Fiul politicianului o luo la dans. Dar Cenuşăreasa fugi şi se ascunse într-un restaurant. Apoi, când se apropia fiul politicianului, ea sună repede la un taxi şi se duse acasă făcându-se că şterge praful. A doua zi, telefonul nu mai avea baterie aşa că intră repede pe mess şi îşi chemă colegele să îi aducă hainele. În Bamboo, băiatul iar o luo la dans fără să îi mai dea drumul. Dar Cenuşăreasa scăpă iar şi surorile o găsiră acasă. De data aceasta, colegele îi aduseră o fustă Christian Lacroix şi un corset deosebit Coco Chanel. Era atât de frumoasă! Dar la sfârşitul petrecerii şi-a pierdut cartea de vizită pe treptele clubului aşa că băiatul o sună. Una dintre surori, luo telefonul Cenuşăresei pentru a suna pe cineva şi răspunse ea la apelul băiatului. Fiul politicianului o urcă în Ferarri-ul lui, însă primi un SMS cum că fata îi confiscase telefonul surorii ei. Mobilul căzu pe jos, iar cealaltă fată apucă sa bage cartela în celularul ei. Băiatul o urcă în maşină, dar primi acelaşi SMS. Într-o clipă de neatenţie, Cenuşăreasa îşi recuperă mobilul şi răspunse la apel. Băiatul o aşeză în Ferarri-ul lui roşu cireaşă şi primi un SMS de înştiinţare că aceea este fata. La nuntă, colegele Cenuşăresei erau domnişoare de onoare şi stăteau una în stânga, una-n dreapta miresei.

Mimoza şi varza

2009-06-21T17:00:00.000+03:00

A fost o dată într-o grădină, / O plantă de ifose plină./ Mimoza, fata cea înaltă,/ Nimic în cap, dar figurantă. / Şi-n mahala o altă plantă / O varză foarte importantă,/ Una cu un corp total artificial,/ Ajunsă, normal, la Kanal / Când, din păcate, plantele s-au întâlnit, / Grădinăritul, iată s-a sfârşit. /

Mimoza toată s-a-nfoiat / Şi mi s-a pus pe ameninţat./ Ea, varza noastră à la Cluj, / Mânjită toată, iar de ruj, / Cu mâinile în şolduri ca o ţaţă,/ A început să-njure ca o caţă. / Morala din bucătărie, / Pe care turcul nu o ştie:/ Trebuie să fii puţin cam bou/ Să le aduci aci, pe platou, / S-amesteci împreună-ntr-o tocană,/ O legumă înfoiată şi o buruiană. /

[Cronica cârcotaşilor 10.06.2009]

Ghiciţi protagonistele...

ploaia şi noi

2009-06-21T08:45:00.000+03:00

Dimineaţa, ora 5. Un fulger trâmbiţează anunţând o ploaie caldă. Vântului nu-i place ideea de “ploaie caldă” aşa că porneşte la drum cu o vitează trecută peste limită. E în sat aşa că e sigur că radarul nu îi face o poză. Norii sunt încărcaţi până la refuz cu apă. Sunt negrii de furie. Probabil vântul le-a stricat planurile. Tobe şi trâmbiţe mânioase anunţă venirea ploii – personajul principal al acestei mici descrieri. Dimineaţă, ora 6. Picăturile de ploaie cad simultan ca dintr-un pahar cu apă răsturnat. Încep să se trezească ţăranii. Buimaci, aruncă în stânga şi în dreapta cu boabe galben-portocalii de porumb, printre ele, rătăcindu-se şi nişte înjurături. Tot la fel de adormiţi şi cu tradiţionala haină în cap, se întorc 180˚ şi ocupă patul uscat şi călduros. Ora 7. Ploaia se opreşte. Printr-o curte, prin două, se vede câte un cap de om. Am spus doar ploaia se opreşte, nu şi vântul. Deci, cu viteza lui...( nedescrisă pentru că am un lapsus)...suflă haina din cap unui ţăran ce mişuna ca o furnică prin gospodăria sa. Precum puii de curcă, la auzirea unei voci, ridică privirile, ciulesc urechile şi scot capul peste gard. Unii vorbesc despre varză, alţii despre mazăre şi fiecare se laudă care cu ce are. Unu' n-a cules mazărea, dar a pus varza, altu’ a prăşit via dar nu a pus varza, iar celălalt are vreo 80 de pui. Încetul cu încetul ies ca râmele după ploaie în direct la renumitul „Radio Şanţ- radioul bârfelor tale”, mai la o bârfă, mai la o laudă, iar vecinu’ cu poarta verde se uită atent la nori şi trage o concluzie: „mai vine o tură de ploaie...”

corigenţa

2009-06-20T15:09:00.001+03:00

Zi liniştită la început de vară. Toţi elevii aşteaptă plictisiţi ca profesorul să încheie şi ultima medie la istorie. Materia e chinuitoare. Note mici, note mari, greşeli de medii... Pentru profesor (9+10):2=8 . Un elev ucis de plictiseală urmăreşte o muscă. Îi transcrie traseul pe o foaie. Totul e linişte până când...până când... EA! Doar EA! Corigenţa strigă numele unui elev. 3 note are: doi 4 şi un 5. Exorcistul, profesorul, s-a îndurat – nu i-a încheiat media. Amărâtul se duce, se roagă de corigenţă să dispară. Exorcistul ţine corigenţa în lanţuri. Sună de pauză. Corigenţa tot legată e. Cheia stă la “torturator”. Dacă a înghiţito?? Toţi elevii pleacă în turmă ca oile după profesor. Toţi îl roagă să nu sechestreze corigenţa. Să îi dea drumul. Călăul pleacă indiferent către sala unde se întâlnesc cavalerii mesei rotunde: cancelaria. Elevul înecat de spaimă sare în genunchi la exorcist. Cavalerii mesei rotunde se uită la el ca la un şoricel neputincios. Profesorul îşi dă seama că ar putea face detenţie pentru sechestrare (chiar dacă nu e de persoane). Profesorul îl ascultă. Elevul primeşte un 5 falnic şi voios. Cu ochii în lacrimi promite că se duce la Mânăstire şi îl trece în pomelnic. Nu s-a ţinut de cuvânt. Elevul a dat un acatist.[ dedicatie pentru EDI...el e protagonistul intamplarii bazate pe fapte reale]

2009-06-20T14:20:00.001+03:00

1,2,3,14..!! yeah, yeah, yeah, yeah!!!Halloo!!Halloo!!!...welcome! dacă nu aveţi ce face, rămâneţi...dacă trebuie să curăţaţi cartofi, să aspiraţi sau vi se arde mâncarea tot rămâneţi pentru că nici nu ştiţi ce pierdeţi. Deci: numele meu e Teodora Tomescu şi locuiesc într-un orăşel cunoscut în lume prin Brâncuşi, Ecaterina Teodoroiu şi...Tudor Vladimirescu?...îmi omor viaţa prin compuneri, iar ea ma omoară pe mine ciuruindu-mi pielea cu unghiile soră-mi-i, Cristina(e o chestiune reciprocă)...am un diriginte exorcist...deci, în postările mele, unde veţi observa personajul "exorcist" mintea vă va duce la el...atotputernicul clasei noastre... :-ss... viaţa mi-a mai dat un ciocănel de sniţele în cap...chestia e că mă vor durea cucuiele până în clasa a 8-a...#-o...so...trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul!!!!

Coşmar

2009-06-20T14:18:00.001+03:00

Nopţi malefice mi-au speriat visele şi au adus în locul lor coşmaruri nemiloase. Imagini negre, cu o dinamică fantomatică îmi străbăteau mintea atât de des în timpul nopţii, încât fulgerele orbitoare ale unei furtuni de vară îmi opreau pulsul pentru câteva secunde dureroase. Fiecare minut al nopţii era precum o ardere pe rug. Ţipetele ascuţite ale vântului erau ca strigătele sataniste ale unei vrăjitoare aflată pe calea uciderii. Frigul intra pe sub uşa camerei mele cu o viteză înfiorătoare. Foşnetul ziarului a cărei ştire de primă pagină este macabra poveste a doi tineri îndrăgostiţi, a căror dragoste a fost interzisă fără alte cuvinte, au avut un sfârşit demn de un scenariu tragic, o sinucidere trupească şi o asasinare sufletească pe care iubirea a înfăptuit-o. Într-o fracţiune de secundă eram într-un cimitir al sufletelor pierdute. Un fel de gară singuratică cu trenuri ce au drum doar dus, neacceptând biletele dus-întors. O fortăreaţă plină de coroane funebre împodobite cu trandafiri roşu sângeriu mi-a furat atenţia. Crucea ce însoţea mormântul era udată cu lacrimi şi regrete, şi asistase la veşnicele şi sincerele condoleanţe. Litere tremurătoare erau aşezate într-o ordine ce probabil unui slab de înger i-ar fi provocat un fatal atac de cord. Ordinea literelor nevinovate era aceeaşi cu cea a celor două nume din ziar. O adiere bruscă mi-a trezit interesul. Era prea bruscă pentru a fi provocată de adierea vântului mereu trecător. O siluetă ciudată, cu un chip angelic, se îndrepta către o altă arătare stranie, cu un chip înecat în lacrimi şi regrete. Frica mea era atât de mare, încât nici măcar lacrimile nu au mai avut loc în interiorul meu, acestea izbucnind într-un şuvoi interminabil, însoţit de sughiţuri multiple. Pulsul meu o luase razna, iar inima semăna cu o bombă cu ceas, ajunsă prin ultimele secunde. Era deja prea mare efortul de a sta în picioare, aşa că am alunecat ca o pană atrasă de forţa gravitaţională. Căderea mea a fost urmată de o lovitură fatală în componenţă cu o hemoragie craniană severă, dar inconştienţa nu îşi intrase încă în rol. Cei doi tineri a căror dragoste va fi mai sigură în lumea umbrelor în care se aflau, zburau către mine într-un dans grijuliu, încercând reanimarea mea. Prea mortală a fost lovitura, astfel încât salvarea mea a murit odată cu mine, iar un negru tuciuriu s-a aşezat peste vederea mea. Inconştienţa a ştiut când să apară. Un soare palid şi gingaş părea că mă resuscitează, dar chiar şi la trezire durerea persista. Apoi, am devenit cu siguranţă trează, conştientizând că nu murisem, dar căderea mea din vis, a fost doar urmarea unei căderi din pat în viaţa reală.